Friday , March 29 2024

Senatul a aprobat ieri o inițiativă legislativă a lui Ioan Stan prin care 12 localități sucevene își vor putea amenaja pârtii de schi

Președintele PSD Suceava a precizat că prin această lege se va clarifica procesul de scoatere din Fondul forestier național sau din circuitul agricol a terenului necesar pentru amenajarea de pârtii de schi senatorul stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a anunțat că, ieri, Senatul a votat o propunere legis­lativă inițiată de el, prin care 12 loca­lități din județul Suceava vor pu­­tea amenaja pârtii de schi, cla­ri­ficându-se modul în care va putea fi scos din Fondul forestier na­țional terenul necesart amenajării acestor pârtii.

„A trecut de votul din Senat propunerea legislativă care are drept obiect modificarea legii 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România” astfel încât să se clarifice procesul de scoatere din Fondul fo­restier națio­­nal sau din circuitul agricol necesar pentru amenajarea de pârtii. În acestă situație scoaterea definitivă din Fondul forestier național se realizează prin com­pensare cu teren echivalent și bonitate. Echivalența valorică se calculează conform legislației în vigoare. Am obți­nut vot de trecerea atât pentru raport cât și pentru lege”, a declarat se­natorul sucevean.

De asemenea, senatorul Ioan Stan a declarat că a inițiat acesastă propunere legislativă ca urmare a discuțiilor avute cu edilii celor 12 unitați localități care vor beneficia de prevederile acestei legi, amenajarea acestor pârtii putând contribui semnificativ la dezvoltarea turismului în zonă. „De prevederile acestei legi vor beneficia cu siguranță și alte UAT-uri din țară”, a precizat senatorul Ioan Stan. (O.S.)

Vezi si

Teste de aderență a asfaltului de pe Calea Unirii, în zona Grupului Școlar. Primăria va monta benzi rezonatoare și un parapet lângă trotuare

Vineri, pe Calea Unirii din Suceava, în zona situată între centrul orașului și vechiul Grup …

2 comments

  1. Ce nesimțire,ce mojicie!Chiar ne crede prosti de la cel mai mic la cel mai mare???Nu au fost în stare să termine si s-o dea în folosință pirtia de la Cimpulung,au pus bete in roate doar ca era proiectul lui Flutur ,nu au facut nimic ani la randul la Dorna este telescaunul de pe vremea lui Ceausescu …și ei fac proiecte cu noi partii!!!Mizerabilii au lasat copiii sa astepte tot anul poate da drumul la Cimpulung și s-a ales praful de toata investitia si ei aruncă fumigene la prostime!!!!Nu au facut si nici n-o sa faca nimic ,doar fusaraie ca la Falticeni!!!!

  2. Poate dl senator ar face ceva inainte de pirtii de schi! sa fie apa curenta si canalizare in toate satele. Semn de minima civilizatie