Wednesday , April 24 2024

Senatorul Ioan Stan cere măsuri pentru ca România să nu devină «groapa de gunoi a Europei»

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a adresat o interpelare ministrului Mediului, Barna Tanczos, referitoare la importurile masive  de deşeuri depistate în ultima perioada în vămile din România. De asemenea, liderul social democrat sucevean cere măsuri concrete pentru ca industria românească de reciclare să devină eficientă şi pentru ca importul de deşeuri să fie drastic limitat, astfel încât ţara noastră să nu devină «groapa de gunoi a Europei».

Atsfel, liderul PSD Suceava a reamintit faptul că, la începutul lunii, mass media a semnalat două tentative de intrare în Romania a unor transporturi masive de deşeuri nereciclabile, unele chiar toxice. Concret, în zilele de 10 şi, respectiv, 11 mai a.c. a fost interzisă intrarea în România, prin vama Giurgiu, a 59.220 de kilograme deşeuri de material plastic, metal şi oţel, pentru care documentele de notificare erau incomplete, iar prin Portul Agigea, a 25 de containere cu deşeuri provenind din Germania, în cantitate de cca 500 tone, ce nu pot fi puse în liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Tot din Germania, pe data de 10 mai a.c., au mai fost descoperite alte 300 de tone deşeuri, amestecate, ceea ce înseamnă, până în momentul de faţă, cca 1.000 tone de deşeuri. Destinatarul celor două tentative este aceeaşi firmă de pe raza judeţului Prahova, care efectuează activităţi de import în România.

„Este cunoscut faptul că, în ţara noastră, costul depozitării unei tone de deşeuri la o groapă de gunoi costă 17 euro, iar în Germania  500 euro. Tocmai de aceea, în România sosesc nu doar vapoare, ci şi camioane încărcate cu deşeuri toxice din alte ţări”, a arătat parlamentarul social-democrat sucevean.

Acesta consideră că în ultima perioada, la punctele vamale din România au fost făcute presiuni pentru introducerea unor cantităţi tot mai mari de deşeuri în ţară, în condiţiile în care în Europa s-au epuizat capacităţile de stocare a gunoaielor, iar China nu mai este o poartă deschisă în acest sens.

„În conformitate cu datele unui infografic al Monitorului Social, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata de reciclare a deşeurilor, cu o rată de 11% a deşeurilor municipale reciclate.

Având în vedere cele de mai sus, vă adresez, stimate domnule ministru, rugămintea de a ne preciza care sunt planurile pe care Ministerul Mediului le are în vedere pentru ca industria românească de reciclare să devină eficientă şi pentru ca importul de deşeuri să fie drastic limitat, astfel încât ţara noastră să nu devină «groapa de gunoi a Europei»”, se arată în interpelarea depusă de senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. (O.S.)

 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …