Friday , March 29 2024

Seminar pentru prevenirea abuzului de alcool, la DSP Suceava

Evenimentul are loc astăzi, începând cu ora 10,00dsp (2)

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava organizează în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 10.00, seminarul “Metode și tehnici de prevenire a abuzului de alcool”. Evenimentul, organizat în colaborare cu Asociația Addictless, se adresează asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari, iar printre temele abordate se află consecințele abuzului de alcool asupra consumatorilor, instrumente de screening cu întrebări și teste standar­dizate,cât și rolul asistentului medical comunitar în rândul pacienților. “Se estimează că aproximativ 25% din toată populația poate avea de-a lungul întregii vieți o ­pro­blemă dată de consumul de alcool. Pe de altă parte, astăzi este bine stabilit că numai printr-o depistare precoce și o intervenție adecvată și la timp se poate preveni dezvoltarea unui model patologic de consum de alcool care duce, în final, la apariția dependenței și la consecințele somatice și sociale ale acesteia. Asistenții medicali comunitari sunt un eșalon al îngrijirilor de sănătate în comunitățile vulnerabile și au o poziție favorabilă de a identifica printre beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară pe cei care au probleme date de consumul de alcool”, a transmis medicul Cătălina Zorescu, director general în cadrul DSP Suceava. Lectorii acestui training sunt Lore­dana Balan – formator, psihoterapeut și psiholog cli­­­nician, și Dana Macoveiciuc – formator, psihoterapeut și psiholog clinician. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …