Saturday , April 20 2024

Şeful IŞJ Suceava: “Ne-am transformat în justițiari. Nu mai prididim a merge în școli și a rezolva situații atât între școală și părinți, cât și între colegi”

Se pare că ”problemele” care ajung, aproape zilnic, în atenția IŞJ Suceava prin petiții sau reclamații formulate de părinți sau chiar angajați ai școlii sunt efectiv lucruri mărunte care pot fi rezolvate foarte simplu, prin comunicare. ”Vin părinții până la noi, la IŞJ, să ne reclame tot felul de nimicuri, cum ar fi că nu știu care învățătoare a ridicat vocea la copil, că altcineva dă prea multe teme acasă sau tot felul de chestiuni minore care s-ar rezolva foarte ușor dacă cei din școală ar avea deschidere să comunice cu părinții nemulțumiți. Astfel de probleme trebuie rezolvate la nivelul unității de învățământ. E o chestiune ce ține de management”, a explicat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a făcut câteva observații directorilor care au fost prezenți la reuniunea semestrială a managerilor unităților școlare din județul Suceava, asupra cărora a insistat să fie luate în considerare. În ultima perioadă, activitatea Inspectoratului școlar este încărcată de tot felul de petiții, sesizări și reclamații din partea părinților sau angajaților din școli, care vizează lucruri minore. Astfel, inspectorii școlari generali mediază aproape zilnic ”conflictele” dintre părinți și angajații școlilor din județ sau dintre cadre didactice și directori. Unele dintre reclamații sunt transmise direct la Ministerul Educației, anonim, iar de acolo sunt direcționate către IŞJ, spre rezolvare.

”În legătură cu petițiile și sesizările, încercați pe cât posibil să le limitați la nivelul școlii. Nu pentru orice nemulțumire vine părințele la județ. Ne-am transformat în ultimul timp în justițiari. Nu mai prididim a merge în școli și a rezolva situații atât între școală și părinți, cât și între colegi, adică profesori și directori din unitatea de învățământ. Dacă aveți disensiuni, lăsați-le la ușa școlii. La școală lucrați profesional! Rezolvați situațiile pe plan local!”, a punctat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

La fel de supărat pentru această situație s-a arătat și adjunctul IŞJ Suceava, prof. Gabriel Matei, care a spus că aproape că nu trece zi în care să nu primească o petiție sau o sesizare și a atras atenția directorilor prezenți la reuniune să dea dovadă de înțelepciune și răbdare în gestionarea tuturor situațiilor conflictuale care pot să apară în școală.

Se pare că ”problemele” care ajung în atenția IŞJ Suceava prin petiții sau reclamații formulate de părinți sau chiar angajați ai școlii sunt efectiv lucruri mărunte care pot fi rezolvate foarte simplu, prin comunicare. ”Vin părinții până la noi la IŞJ să ne reclame tot felul de nimicuri, cum ar fi că nu știu care învățătoare a ridicat vocea la copil, că altcineva dă prea multe teme acasă sau tot felul de chestiuni minore care s-ar rezolva foarte ușor dacă cei din școală ar avea deschidere să comunice cu părinții nemulțumiți. Astfel de probleme trebuie rezolvate la nivelul unității de învățământ. E o chestiune ce ține de management”, a explicat șeful IŞJ Suceava. (Oana NUȚU)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …