Friday , March 29 2024

Şeful IJPFSuceava şi adjunctul său,eliberaţi din funcţie, cercetaţi prealabil alături de 7 ofiţeri

Seful IJPF Suceava, Gheorghe Ieremie
Şeful IJPF Suceava şi adjunctul său au fost eliberaţi din funcţie, la cerere, ei fiind cercetaţi prealabil alături de alţi şapte ofiţeri din cadrul inspectoratului, în urma anchetei derulate la Sectorul PF Siret, informează, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Conducerea IGPF a dispus Serviciului Control al IGPF verificarea, în regim de urgenţă, a activităţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava în urma reţinerii la începutul lunii februarie, de către autorităţile competente, a 60 de lucrători din cadrul Sectorului PF Siret pentru fapte grave de corupţie, informează IGPF.
Verificarea a vizat evaluarea rezultatelor obţinute, a competenţei şi capacităţii managementului, analiza indicatorilor specifici de performanţă, a modului de implementare a programelor şi strategiilor prioritare ale PFR, cât şi identificarea şi corectarea deficienţelor constatate.
Din verificările efectuate, au fost constatate deficienţte în activitatea managerială, precum şi neglijenţă sau lipsă de preocupare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu manifestată de ofiţerii cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava şi Sectorului PF Siret. Astfel, s-a constatat ineficienţa controalelor desfăşurate, ineficienţa muncii operative şi informative, insuficienta implicare în combaterea traficului ilegal cu ţigări, lipsa de fermitate în aplicarea unor măsuri disciplinare, precum şi neimplicarea sau implicarea superficială a ofiţerilor cu funcţii de conducere în activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe această linie fiind nule.
Ca urmare a celor constatate, a fost dispusă măsura cercetării prealabile faţă de nouă ofiţeri, din care cinci cu funcţii de conducere, respectiv şeful IJPF Suceava, Gheorghe Ieremie, adjunctul şefului de inspectorat, Constantin Mihai Prelipcean, Şeful Biroului CIT, şeful Biroului SCTF, precum şi alţ patru ofiteri operativi din cadrul IJPF Suceava.
La finalizarea cercetării prealabile, în conformitate cu prevederile legale, faţă de aceştia vor fi luate măsurile ce se impun, în funcţie de gravitatea faptelor, potrivit sursei citate.
Alţi trei ofiţeri din cadrul IJPF Suceava au fost atenţionaţi, fiind dispuse 28 de măsuri organizatorice, respectiv de remediere a disfuncţiilor şi deficienţelor constatate atât la nivelul IJPF Suceava, cât şi la nivelul SPF Siret.
Totodată, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a aprobat eliberarea din funcţiile de conducere, la cerere, a şefului IJPF Suceava şi a adjunctului său.
În acest context, pentru asigurarea continuităţii exercitării actului managerial la nivelul conducerii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava vor fi împuterniciţi doi ofiteri operativi.
Activitatea de evaluare, efectuată de către ofiţerii specialişti din cadrul IGPF, va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate IGPF.
În 4 februarie, Aurel Anea, patru vameşi şi 54 de poliţişti de frontieră de la PTF Siret au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile de Curtea de Apel Bucureşti. Ei sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat, fiind implicaţi în contrabandă cu ţigări.
Toţi cei 59 de arestaţi au făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
În 8 februarie, instanţa supremă a respins recursurile formulate de 15 dintre aceştia. Astfel, instanţa supremă a decis ca poliţiştii de frontieră Elena Cosmicius, Mihai Doru Tocilă, Elena Cosic, Andrei Ciobanu, Sorin Sumaniuc, Iulian Radu, Matei Constantin Florin, Vasile Secrier, Constantin Doru Andrişan, Virgil Jităriuc, Adrian Holca, Daniel Grigoraş, Toader Ilieiş, Cristian Filipoaia şi Vasile Ovidiu Sasu să rămână în arest.
În 9 februarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţiile altor 14 angajaţi de la PTF Siret, respectiv Gheorghe Constantin Lavric, Radu Lucanu, Marinel Ionel Gîză, Daniela Căpăţînă, Adrian Vasile Bălici, Cristinel Ţiprigan, Cătălin Dumitru Zebreniuc, Valentina Ioana Sauciuc, Adrian Petru Mudrac, Fănel Florin Rădăcină, George Slevoacă, Alina Gheorghe Pavlovici, George Bogdan Ungureanu şi Ilie Zahariuc.
În 15 februarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca fostul şef al Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret Aurel Anea şi alţi 14 vameşi şi poliţişti de frontieră să fie cercetaţi în continuare în arest.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, la punctul de trecere a frontierei Siret a fost constituit un grup infracţional organizat format din lucrători de poliţie şi lucrători vamali având ca scop strângerea unor importante sume de bani, sub formă de mită, ca urmare a trecerii cu vederea, nedenunţării şi neconstatării a unor infracţiuni sau contravenţii comise la trecerea frontierei de stat a României, fiind vorba în special de tolerarea traficului de ţigări, informeaza Mediafax.
Pentru a trece frontiera cu 30 de cartuşe de ţigări, o persoană oferea lucrătorului vamal aproximativ 150 lei drept mită, iar poliţistului 50 de lei. Sumele primite de poliţiştii care lucrau pe o tură variau între 7.000-8.000 lei până la 20.000-25.000 lei, în condiţiile în care, într-o tură lucrau aproximativ 10-12 persoane, potrivit anchetatorilor.
Cei 54 de poliţişti de frontieră suceveni din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost suspendaţi din funcţie, conducerea IJPF Suceava dispunând cercetarea prealabilă a acestora în regim de urgenţă.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

No comments

  1. roata vietii se-nvarteste tzac-pac-pac;)