Friday , April 26 2024

Șef interimar la Serviciul de Permise și Înmatriculări

La Serviciul Comunitar de Înmatriculări și Permise Auto Suceava a fost numit un nou șef interimar în persoana lui Alexandru Cătălin Duțuc. Un anunț în acest sens a fost făcut de prefectul Alexandru Moldovan. Despre șeful interimar de la Permise Auto, prefectul a spus că i-a lăsat impresia unui om hotărât, a unui ofițer de poliție corect.

Interimatul lui Alexandru Cătălin Duțuc va fi pentru o perioadă de șase luni, respectiv până în data de 31 iulie, prefectul declarând că înțelege supărările persoanelor care nu au putut fi testate și că în perioada următoare se fac reprogramări și are convingerea ca în două săptămâni să se intre în normalitate. Potrivit celor afirmate de prefect, va fi modificat și locul de unde începe testarea pentru proba practică, fiind discuții avansate cu administrația locală și cu societăți comerciale pentru noi spații adecvate.

„Este timpul ca acest serviciu comunitar să își revină la adevărata sa menire, să-și întoarcă fața către beneficiarul final, către cetățean și către societățile comerciale și să activeze într-un regim transparent și cu corectitudine”, a declarat Alexandru Moldovan. În prezent sunt șapte examinatori la Suceava și a mulțumit Direcției Generale pentru detașarea unor examinatori, fiind repartizați în județ doi examinatori de la București, unul din Iași și unul din Galați iar din cadrul IPJ Suceava vor fi detașați ofițeri și doi agenți, care după toate procedurile vor putea să suplinească lipsa examinatorilor astfel încât activitatea acestui serviciu să se desfășoare fără probleme. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …