Tuesday , March 19 2024

Şedință solemnă dedicată academicianului Dimitrie Onciul, în localitatea natală Straja

Memoria istoricului Dimitrie Onciul a fost onorată în comuna natală Straja, la 100 de ani de la trecerea la cele veșnice. Așa cum decesul lui Dimitrie Onciul a fost anunțat într-o ședință extraordinară a Academiei Române în data de 20 martie 1923 și comemorarea sa la 100 de ani s-a făcut în comuna natală Straja tot într-o ședință solemnă. Aceasta nu putea altfel să înceapă decât cu intonarea Imnului Național. Apoi, la îndemnul primarului Mihai Juravle a avut loc un moment de reculegere, după care a luat cuvântul de început la ședința solemnă a Consiliului Local al comunei Straja, evidențiind personalitatea istoricului.

Luni s-au împlinit 100 de ani de la moartea istoricului Dimitrie Onciul, bucovineanul născut la Straja într-o familie numeroasă a unui preot și care, dedicându-și viața unor idealuri naționale pe care le-a servit studiind cu pasiune, a ajuns, între altele, și președinte al Academiei Române. Mai multe despre personalitatea celui care a fost Dimitrie Onciul au fost publicate de Obiectiv de Suceava chiar în ediția de luni. Totuși, rezumatul vieții și activității lui Dimitrie Onciul – așa cum s-a exprimat chiar primarul comunei Straja, Mihai Juravle la ședința omagială – a fost prezentat de profesorul Petru Bărbuță, un militant pentru înveșnicirea numelui celui care a condus destinele Academiei Române.

Desigur, sunt multe lucruri de spus iar profesorul Petru Bărbuță a evocat o serie largă de aspecte interesante, unele chiar dramatice cum ar fi acela că Dimitrie Onciul a rămas de mic copil orfan de mamă după ce aceasta – Sinclitichia, fiica unui preot din localitate – a murit la o lună după nașterea celui de-al cincilea copil al familiei preotului Onciul. Preot care se numea de asemenea Dimitrie și care a ajuns să crească cinci copii, fiind însă ajutat de mama sa. Atât mama istoricului Dimitrie Onciul, cât și bunica sa sunt îngropate în Straja iar în semn de recunoștință pentru memoria celui care a condus destinele Academiei Române între 1920 și 1923 a fost depusă o coroană de flori la mormântul mamei sale. Asta în condițiile în care în weekend, așa cum am arătat în ediția de luni a cotidianului Obiectiv de Suceava, au fost organizate manifestări comemorative la Cernăuți, unde a fost dorința expresă a lui Dimitrie Onciul de a fi înmormântat.

Nu lipsite de interes au fost și mesajele transmise de preotul Constantin Oprea, consilier în cadrul sectorului cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – invitat de primar să ia cuvântul după expunerea generoasă de date despre istoricul Dimitrie Onciul, așa cum a fost făcută de profesorul Petru Bărbuță – iar din mesajul preotului iese în evidență Evocarea momentelor comemorative din weekend, de la Cernăuți și Straja, dar și binecuvântarea chiriarhului, ÎPS Calinic. În final, sunt de remarcat momentele emoționante de depunere a unei coroane de flori la bustul lui Dimitrie Onciul, momente care au precedat depunerea de coroane de la mormântul mamei sale, Sinclitichia și care au fost succedate de o sesiune de comunicări la Școala din Straja care poartă numele lui Dimitrie Onciul. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Înscrierile la creşă sau la grădiniţă încep pe 27 mai

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 …