Saturday , April 20 2024

Scandal monstru între cinci familii de ţigani din Iţcani

politie

Membrii a cinci familii de etnie romă ce locuiesc într-o locuinţă socială din Iţcani au organizat o petrecere cu ocazia hramului. La un moment dat între doi fraţi a pornit o bătaie, ceilalţi prezenţi încercând să-i despartă u scandalul însă a degenerat, iar un alt bărbat s-a tăiat într-un geam ce s-a spart.Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au amendat pe cei opt scandalagii 

In noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.07, Mărioara Zlotar, de 44 de ani, din Suceava, a sesizat poliţia prin 112 cu privire la faptul că la domiciliul ei are loc un scandal. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în curtea casei erau mai multe persoane în stare avansată de ebrietate care provocau scandal. Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit faptul că imobilul respectiv este o locuinţă socială, dată în folosinţă la cinci familii de etnie romă, respectiv Constantin Bergheaua, de 37 de ani, Dumitru Bergheaua, de 33 de ani, Mărioara Bergheaua, de 59 de ani, Mărioara Zlotar şi Vasile Matei, de 42 de ani.
In data de 8 noiembrie 2013, fiind hram în cartierul Iţcani, membrii acestor familii au organizat o petrecere, unde au consumat băuturi alcoolice împreună. La un moment dat în familia reclamantei a izbucnit un conflict spontan, ocazie cu care Marius T., de 17 ani, l-a lovit cu pumnul în faţă pe fratele său, Gheorghe Titianu, de 21 de ani. Cei prezenţi la acest incident au încercat să intervină pentru a aplana conflictul, dar au dat o mai mare amploare scandalului, în învălmăşeala creată spărgându-se un geam, iar Gheorghe Bergheaua s-a tăiat într-un ciob la antebraţul drept.
La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă, care i-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale pe Gheorghe Titianu care a fost diagnosticat cu „stare de ebrietate, traumatism prin agresiune” şi pe Gheorghe Bergheaua diagnosticat cu „plagă tăiată antebraţ drept, stare de ebrietate”. Poliţiştii i-au amendat pe toate cele opt persoane implicate în incident şi au întocmit un dosar penal pe numele lui Marius T. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (C.Z.)
 
 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …