Friday , March 29 2024

Scandal la un bar din Ulma, urmat de un accident și rănirea gravă la cap a unui bărbat din Brodina

La câteva zile de la incident, polițiștii nu au stabilit încă dacă bărbatul s-a lovit la cap în timpul altercației sau în timpul accidentului care a urmat, mașina intrând într-un copac de pe marginea drumului 

În noaptea de 8 spre 9 decembrie, Petru N., zis Ducu, de 36 de ani, din Brodina, Adrian-Constantin Ț, de 35 ani, din comuna Brodina, Vasile C., de 31 ani, din Ulma, Traian-Dumitru Ț., de 32 ani, din Ulma, Ilie B., de 40 ani, din comuna Ulma, Lucian T., de 33 ani, din Vicovu de Jos și Ionuț V. se aflau la un bar din comuna Ulma. Din declarațiile lui Adrian-Constantin Ț. și Ionuț V. a rezultat faptul că în jurul orei 02.00, Petru N., Adrian-Constantin Ț. au fost conduși până în apropierea domiciliilor acestora de către Ionuț V., după care acesta din urmă a plecat spre casă. După circa 15 minute, Adrian-Constantin Ț. și Petru N. s-au întors la acel bar cu un autoturism Audi, cu volan pe partea dreaptă. În apropierea barului, cei doi s-au întâlnit cu Vasile C., Ilie B., Lucian T. și Traian-Dumitru Ț.. În urma unei altercații spontane între cele două grupări a avut loc o agresiune, iar Ducu și Adrian-Constantin Ț. s-au urcat la un moment dat în Audi și s-au deplasat spre comuna Brodina. Ajungând pe raza satului Paltin, conducătorul autoturismului Audi nu a mai putut efectua virajul la stânga și a intrat în coliziune cu un arbore aflat în imediata apropiere a DJ 209G. La fața locului a sosit cumnatul lui Ducu, pe nume Dragoș G., din comuna Brodina. După impact, Adrian-Constantin Ț. și Ducu și-au continuat deplasarea pe raza comunelor Ulma și Brodina. Ajungând în satul Sadău din comuna Brodina, starea de sănătate a lui Ducu (Petru N.) s-a agravat. Cumnatul său a sunat imediat la 112 și a solicitat o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.

Polițiștii anunțați de angajații spitalului au continuat cercetările și iau în calcul atât ipoteza că Petru N. ar fi fost agresat de cele patru persoane cu care s-a întâlnit la bar, dar și ipoteza că acesta s-ar fi lovit la cap ca urmare a accidentului ce a avut loc pe raza comunei Brodina. Autoturismul implicat în accident, care prezintă avarii și pete de sânge în interior, este indisponibilizat la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus. Cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”. (O.S.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

6 comments

  1. Politia de la vicov cea mai corupta din judetul suceava pentru bani favorizeaza pe orcine ,omu moare iar hutani care lau nenorocit se bucura de vilele facute pe tigari …ca orcum nu le face nimic ca deja siau cumparat libertate

  2. La Ulma.,Nisipitu hutanii fac legea ..nu politia.Dau bani grei politistilor si intotdeauna ies cu basma curata.Nu avea cum sa intre in coma de la accident mult spus accident era un copac prea minuscul ..clar i au dat cu paru in cap ,hutanii te uda cu apa sa vada daca ai murit si daca nu iti mai trag un par doua in cap trei..depinde.Bataie batai dar nu se face asa ceva sa bagi oamenii in spital ..se intampla tot mai des in zona si vor mai fi.Bravo militienilor SIGURANTA si INCREDERE…!!!!!j

  3. Poliția e mituita de hutanii contrabandisti.nu avea cum sa intre in coma din accidentul produs.ar fi mai bine sa va informati inainte sa publicati ceva. Rusine poliției române.daca doamne fereste moare,mortul e vinovat.

  4. Mai hutan nenorocit și infect , învață in primul rând limba romană și apoi ia o tapina și trântește-o in cap animalule

  5. Politia rutera vicov colegi cu vidrasco si ei luat spaga si face blat la masini care cara tigari de la contrabanda de acolo si batai.toti datori o sa plateasca datorie la bani pe tigari din ucrainenii.aici la bataia au fost platiti ca ei face lege in zona si pila cu politia care acoperit toate transporturi impreuna si nu platit ei bani la marfa luata.

  6. Politia a luat bani grei sa masluiasca cazul. Cand doi il tin si al treilea ii da cu paru in cap pana lesina, apoi al patrulea il trezeste cu apa rece ca sa vada daca e mort sau nu, sa il poata lovi mai departe. Masina e stearsa de copac. Cum poate intra un om in coma cu fragmente de os pe creier cand Airbag urile nu au sarit. De ce minte politia?