Thursday , April 18 2024

Scandal intr-un bar din Galleria: Un barman si un agent de paza, loviti de doi clienti

Un barman şi un agent de pază de la un bar din municipiul Suceava au fost loviţi, sâmbătă seară, de doi clienţi, aceştia fiind cercetaţi de poliţişti pentru ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, cinci tineri au intrat, sâmbătă seară, într-un bar din mall-ul Galleria şi au solicitat barmanului o comandă, dar în momentul în care acesta se îndrepta spre masă pentru a-i servi, unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, l-a jignit.
Pentru a evita un scandal, barmanul a rugat-o pe colega lui să-i servească pe cei cinci, iar el l-a anunţat pe administratorul localului despre comportamentul tânărului respectiv.
Administratorul l-a sfătuit să anunţe firma de pază, iar bamanul a solicitat ajutorul agenţilor.
În zonă au venit doi agenţi de pază care s-au dus spre masa tinerilor, iar cel care l-a jignit pe barman s-a ridicat de la masă şi a încercat să-l lovească pe unul dintre agenţi, dar a fost oprit de unul dintre prietenii săi. Tânărul a continuat însă să le adreseze cuvinte jignitoare agenţilor de pază şi să aibă un comportament violent.
Agenţii de pază au ieşit din local pentru a anunţa Poliţia, moment în care tânărul a intrat în spatele barului unde l-a ameninţat pe barman şi l-a pălmuit.
Ulterior, tânărul, însoţit de unul dintre cei cinci prieteni, a ieşit din bar şi a încercat să-i agreseze şi pe agenţii de pază, însă unul dintre paznici l-a imobilizat. În acel moment agentul de pază a fost lovit la arcadă de cel care îl însoţea pe tânărul agresor.
Barmanul şi agentul de pază loviţi urmează să fie expertizaţi medico-legal, ambii făcând plângere împotriva agresorilor.
În acest caz poliţiştii fac cercetări pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi ameninţare.
rtv.net

Vezi si

S-a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava

Din seara de 16 aprilie a fost reluată furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare …

No comments

  1. sunteti prea prosti , mari bucuresteni ce sunteti macar 50% daca ai vi ca noi tampitilor

  2. La voi saracia e in suflete ba bogatie umflata pe tine ce esti

  3. iosif…nu cred ca noi moldovenii suntem cei mai saraci din tara…eu sunt moldoveanca si fac facultatea in bucurestenii, iar acestia sunt impartiti in 2 categorii..- care nu mai pot de bine si au multi bani ; si -care abia au bani de pe o zi pe alta…crede’ma in moldova nivelul de trai e destul de ridicat.

  4. iosif visarionovici stalin

    baa,da ce moldoveni violenti! li s-a umflat saracia pe ei!!