Saturday , October 16 2021

SC SEDCOMLIBRIS, deţinătoarea celor 30 de librării Alexandria, a intrat în insolvenţă

alexandria 1

Săptămâna trecută, Tribunalul Suceava a aprobat intrarea în insolvenţă a firmei SEDCOMLIBRIS SA Suceava, care deţine librăriile “Alexandria” . Solicitarea de intrare în insolvenţă a fost depusă acum chiar de către firma suceveană.  SEDCOMLIBRIS – deţinută integral de suceveanul Dan Alexandrescu – avea în 2012 datorii care depăşeau 22 milioane de lei. Principalii creditori sunt Banca Transilvania, Banca Comercială Română, dar şi proprietarii spaţiilor în care funcţionează cele 30 de librării ale reţelei 

 
Firma Sedcomlibris, care deţine lanţul de librării Alexandria, prezentă în zece judeţe din ţară, a intrat în insolvenţă, principalii creditori fiind Banca Transilvania şi Banca Comercială Română, dar şi proprietarii spaţiilor în care funcţionează cele 30 de librării ale reţelei.
Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a fost numită de către Tribunalul Suceava administrator judiciar al firmei. Intrarea în insolvenţă a fost solicitată de companie, cererea fiind aprobată de Tribunalul Suceava pe 9 iulie.
“Sedcomlibris este o afacere stabilă, cu tradiţie, însă lipsa lichidităţilor şi costurile mari ale contractelor de închiriere au dus la dificultăţi economice. Credem că această companie are toate şansele să redevină unul dintre principalii jucăţori pe piaţa de profil din România şi vom lucra în perioada următoare, împreună cu conducerea ei, la eliminarea cauzelor care au condus la situaţia dificilă, astfel încât să putem propune un plan de reorganizare cât mai bine aplicat situaţiei specifice. În această perioadă, compania va funcţiona în condiţii normale”, a declarat, într-un comunicat, Octavian Barbu, deputy area manager CITR.
OBIECTIV de Suceava a scris la începutul lunii trecute despre faptul că SEDCOMLIBRIS afost chemată din nou chemată în insolvenţă de către un partener de afaceri, de această dată pentru o sumă totală de aproape 700 de milioane de lei vechi. Tribunalul Suceava a înregistrat la începutul lunii iunie 2013 o nou cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotrifa acestei firme, formulată de această dată de SC PICOLINO JUC|RII SRL Bucureşti, în condiţiile în care firma suceveană are de plătit un debit de 57.553 lei, contravaloarea unor facturi fiscale neachitate, la care se adaugă o dobândă în cuantum de 11.730 lei, calculată de la scadenţa facturilor şi până la data introducerii acţiunii. Se cere de asemenea şi plata dobânzii legale de la această dată, până la deschiderea procedurii insolvenţei. Conform cererii de deschidere a procedurii, între cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii comerciale constând în livrarea de mărfuri – jocuri şi jucării în principal, în condiţiile impuse de SEDCOMLIBRIS dar contravaloarea acestora nu a fost achitată.
Acum apropape trei ani, firma suceveană a fost chemată în insolvenţă de AUDIO VISUAL ROMANIA pentru debite totale de peste 3,3 miliarde de lei vechi – facturi neachitate şi penalităţi, pentru filme vândute prin reţeaua librăriilor Alexandria dar neplătite furnizorului încă din anul 2007.alexandria 2
SC AUDIO VISUAL ROMANIA SRL Bucureşti – fosta PROOPTIKI SRL a depus atunci o cerere introductivă privind declanşarea procedurii insolvenţei împotriva SC SEDCOMLIBRIS SA Suceava, reprezentată de Dan Alexandrescu, care deţine 87,56% din acţiunile societăţii, pentru neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile în valoare de 1,81 miliarde de lei vechi, la care se adaugă suma de 1,50 miliarde de lei vechi reprezentând penalităţi contractuale.
Conform cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, între cele două firme s-au derulat relaţii comerciale în baza unui contract datând din 2007, având ca obiect achiziţionarea de filme pe care agentul economic sucevean urma să le vândă prin lanţul său de librării. Filmele au fost livrate, operaţiunea a fost facturată dar SEDCOMLIBRIS nu a plătit marfa către firma bucureşteană. “Sunt debite foarte vechi, ceea ce arată că în mod vădit societatea se află în incapacitate de plată. Deşi obligaţia plăţii facturilor era de 45 de zile de la livrare, pârâta a nesocotit în mod brutal aceste obligaţii, în acest moment toate facturile scadente depăşind 402 zile iar majoritatea fiind cuprinse între 503 şi 685 de zile de la scandenţă, fapt ce ne prejudiciază în mod evident, debitoarea vânzând în propriile librării din cele 30 de puncte de lucru bunurile livrate de noi fără a le plăti” se arată în cererea de insolvenţă depusă de SC AUDIO VISUAL ROMANIA SRL Bucureşti la Tribunalul Suceava. Până la urmă AUDIO VISUAL ROMANIA SRL nu a mai continuat procesul.
Alexandria Librării este una dintre cele mai mari reţele de librării din ţară. Apărută în urmă cu şase decenii ca “Centrul de librării”, compania deţine în prezent 30 de magazine specializate în 10 judeţe din România, respectiv Suceava, Bacău, Iaşi, Focşani, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Arad, Mureş şi Hunedoara, suprafaţa totală de vânzare fiind de peste 11.000 metri pătraţi.
Compania a terminat anul trecut cu afaceri de 16,8 milioane de lei, în scădere de la 17,3 milioane de lei în 2011 şi un profit de 138.276 lei, sub cel din anul anterior. În 2012, datoriile Sedcomlibris, firmă deţinută integral de Dan Alexandrescu, depăşeau 22 milioane de lei. (O.S.)

Vezi si

Creștere semnificativă a numărului sucevenilor care se vaccinează antiCovid

În cursul zilei de joi, 14 octombrie, 1.567 de suceveni s-au vaccinat împotriva Covid-19. Dintre aceștia, …