Tuesday , September 10 2024

„Satule de sub pădure”, manifestare organizată mâine la Adâncata, de Ziua comunei

Ca în fiecare an de 15 August, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, și în acest an Primăria comunei Adâncata organizează Ziua comunei, o manifestare denumită „Satule de sub pădure”, de promovare a valorilor culturale românești.

Astfel, începând cu orele 15.00, pe stadionul comunei Adâncata primarul Viorel Cucu va premia, la fel ca în anii trecuți, cuplurile „de aur”, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și pe elevii olimpici, cu rezultate deosebite la concursurile școlare.

Localnicii și nu numai sunt invitați, de asemenea, să asiste la un spectacol extraordinar, având ca invitat special cunoscutul ansambu sucevean „Ciprian Porumbescu”.

Manifestarea, prezentată de Miruna Damian, aduce în fața publicului artiști îndrăgiți: Doina și Ciprian Petroae, ștefania Miruna țurcanu, Anisia Candrea, Maria Dănilă, Alexandra Răstoacă, Călin Brăteanu, Dana Dăncilă, Laura Haidău, Miruna Damian, trupa Mixaj, Ana Dănilă, Alesia Serediuc, Adina Dănilă, Bianca Matei, Robert Străchinar, Ioana Sara Onofrei, Petronela Butnariu, Gabriel Iulian Cârcu, Lavinia Ioana Penciuc, Ionela Pavel. (O.S.)

Vezi si

 Peste 300 de polițiști au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate în județul Suceava

Polițiștii suceveni au transmis că activitățile de debut ale anului școlar 2024-2025 s-au desfășurat fără …

error: