Thursday , April 25 2024

Sătui de furturile din Scheia, localnicii au protestat în faţa Primăriei

Cetăţenii acuză condu­cerea Primăriei Scheia că ar avea de câştigat de pe urma acestor furturi şi din acest motiv autorii lor sunt protejaţi protest scheia 1

Deşi autorităţile locale încearcă să acopere toate nelegiuirile care se petrec în comuna Scheia, cetăţenii susţin că furturile nu au încetat niciodată, iar romii se pare că fac legea în această comună. Nemulţumiţi de tot ceea ce se întâmplă chiar sub ochii poliţiştilor din comună, câteva zeci de oameni au decis să ceară socoteală celor care se presupune că ar trebui să le apere interesele şi i-au invitat diminică la discuţii pe reprezentanţii autorităţilor locale, pentru ca împreună să poată găsi o soluţie. “Degeaba s-au lăudat că au angajat poliţişti locali. Nimeni nu le face nimic. Fură şi ziua în amiaza mare. Nu le pasă de nimic. Zilele trecute au intrat în curtea unei case vizavi de Primărie, în jurul prânzului. Săracii oameni au făcut reclamaţie la Poliţie, dar unul dintre poliţişti le-a spus că nu le poate face nimic şi dacă vor dreptate să se judece cu ei. Am văzut căruţa şi i-am recunoscut pe ţigani, dar domnul primar Andriciuc mi-a spus să-mi văd de treaba mea, că nu am fost eu păgubită”, povestea o localnică.protest scheia 3

“Am băgat peste 100.000 de mii de euro în casă ca să le ofer copiilor condiţii bune, iar acum mi-e frică să plec de acasă, să nu-mi sară ţiganii gardul”, a completat un bărbat. “Poliţia spune că nu are ce să le facă. Atunci noi ce ar trebui să facem?! Să ne înarmăm cu furci şi topoare şi să ne apărăm singuri?!”, se întreba retoric un alt cetăţean. Oamenii acuză conducerea Primăriei că ar fi beneficiară a acestor furturi şi tocmai din acest motiv răufă­cătorii se bucură de protecţie. Zilnic sunt sparte maşini parcate în faţa caselor şi la două-trei zile cineva reclamă faptul că romii au sărit gardul în curte şi au furat câte ceva. Cel mai recent furt a fost din casa unui cetăţean stabilit în Statele Uni­te ale Americii, când hoţii au spart un geam şi au intrat în locuinţă, de unde au încărcat o căruţă cu produse electrocasni­ce. “Nu înţelegem de ce poliţiştii nu se duc să-i caute când îi anunţăm că s-a întâmplat ceva. Mie mi-au spart ma­şina în faţa porţii. Am scos imaginile, poliţiştii l-au recunoscut pe făptaş şi au ridicat din umeri. Cică nu pot face nimic”, povestea o femeie. După ce au protestat paşnic în faţa Primăriei Scheia mai bine de o oră, localnicii au fost pri­miţi de viceprimarul Ilie Cojoc. “Pr­o­pun o întâlnire, în cursul acestei săp­­tă­mâni, cu reprezentanţii Poliţiei şi împreună să încercăm să găsim o soluţie”, a declarat viceprimarul Ilie Cojoc. (O.S.)protest scheia 3

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

4 comments

  1. sunt tinuti in aceasta situatie de cei ce conduc comuna! Daca a ajuns acel vice sa faca ordine in Scheia ,vai mama ei de ordine !

  2. Într-adevăr dl viceprimar si-a onorat promisiunea iar vineri la ora 14 vom avea iarăși o întâlnire în speranța că vom găsi soluții. Mulțumim tuturor care ne sprijină pe orice cale

  3. Furci si topoare!!! Alungati tiganii din Scheia! Politistii din Scheia nu fac nimic pentru ca ei nu locuiesc in Scheia! Daca nu pot face nimic politistii atunci de ce isi iau salariile? Salariile alea sunt platite din banii cetatenilor pe care ar trebui sa-i apere! Jeguri!

  4. pai da….trebuie urmata legea….