Thursday , April 25 2024

Șapte suceveni diagnosticați cu Covid au murit ieri în spitalele sucevene

Toate aceste persoane erau nevaccinate. Patru persoane au decedat la Spitalul Județean, două la Rădăuți și unul la Gura Humorului. Este pentru prima dată, de la debutul pandemiei, când s-a înregistrat un deces la Gura Humorului, pacientul nebeneficiind de Terapie Intensivă. Sucevenii vor prinde din ce în ce mai greu un loc la ATI, în alt județ, deoarece lista de așteptare de la nivel national a depășit 50 de cazuri

Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că șapte suceveni diagnosticați cu Covid 19 au decedat în cursul zilei joi. Toate aceste persoane erau nevaccinate. Patru dintre decese s-au înregistrat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava, două la Spitalul Municipal Rădăuți, iar un deces s-a înregistrat la Spitalul Orășenesc din Gura Humorului.

Este pentru prima dată, de la debutul pandemiei de coronavirus, când se înregistrează un deces la această unitate spitalicească. Până acum cazurile care se agravau erau trimise la Suceava sau Rădăuți, în secții ATI, dar din cauza lipsei de paturi libere, pacientul nu a beneficiat de terapie intensivă.

Cadrele medicale estimează că acesta este doar începutul, iar sucevenii bolnavi de Covid au șanse mici să prindă vreun loc la ATI în alt județ, deoarece lista de așteptare pentru transferuri, la nivel national, a depășit 50 de cazuri. Pentru fiecare pat care se eliberează așteaptă încă cel puțin trei pacienți.

”Va fi tot mai greu să găsim un loc la ATI în alt județ. Ieri erau peste 50 de cazuri, în așteptare. Situația este tot mai dificilă. Dacă se eliberează un pat la ATI, se ocupă imediat”, a menționat medicul Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava.

Conducerea DSP continuă să recomande populației să se vaccineze, deoarece situația este mult mai gravă decât în septembrie anul trecut, când nu era nimeni vaccinat. Numărul de cazuri din această lună depășește cu mult numărul total de cazuri din luna septembrie 2020. ”Populația este mult mai relaxată și nu înțelegem de ce. Cazurile escaladează de la zi la zi, iar numărul vaccinărilor scade”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, în județul nostru s-a vaccinat un număr de 302 persoane. Dintre acestea, 231 au primit prima doză de vaccin, iar 71 de persoane au primit doza a doua de vaccin anti-Covid 19. La centrul de la Spitalul Gura Humorului s-au făcut 14 vaccinuri împotriva Covid 19, la cel din incinta parcului ZOO Rădăuți s-au vaccinat 22 de persoane, la Centrul comunitar de vaccinare din Vatra Dornei s-au vaccinat 19 persoane. Centrul de vaccinare de la sala de sport a Colegiului Național ”Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc a avut 18 persoane care s-au imunizat, cel de la Sala de Sport Fălticeni a avut 12, iar la centrul de vaccinare de la Iulius Mall s-au vaccinat în cursul zilei de miercuri 75 de persoane. La Siret s-au făcut 36 de vaccinuri, 32 la drive-thru amplasat la Shopping City Suceava, iar medicii de familie din județ au vaccinat în total 74 de persoane.

Până acum, în județul nostru s-au vaccinat împotriva SarsCov2 102.838 de persoane, din care 84.900 de persoane au primit și doza a II-a de vaccin anti Covid 19. (C.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …