Sunday , May 12 2024

Șapte pacienți ai Centrului de dializă Fresenius au ajuns la spital cu simptome de Covid 19

Aceștia au fost internați pe secția de Nefrologie în stare gravă

Șapte suceveni care fac dializă la Centrul Fresenius au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava cu simptome de Covid 19. Se pare că aceștia nu erau într-o stare prea bună de sănătate, în momentul în care s-au prezentat pentru dializă și au fost trimiși de urgență la spital. ”Aveau febră și din acest motiv s-a luat măsura transferării lor la spital. Acum sunt internați în secția de Nefrologie. Au fost diagnosticați pozitiv cu Covid 19. Din păcate, mulți dintre pacienții centrului Fresenius au decedat de la debutul pandemiei de Coronavirus dar nu avem încă o statistică exactă”, a declarat medicul nefrolog Mihai Ardeleanu. Menționăm că acesta coordonează prin telefon activitatea secției, fiind încă în concediu medical, după ce a fost infectat cu Covid 19. Medicul Mihai Ardeleanu a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, pentru două săptămâni, perioadă în care a reușit să învingă virusul.

Cel mai tânăr pacient sucevean dializat care și-a pierdut viața la Spitalul Județean, după ce a fost diagnosticat cu Covid 19, avea doar 37 de ani. Bărbatul și-a infectat părinții, care se luptă și acum cu infecția, pe un pat de spital și încearcă să supraviețuiască. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …