Friday , March 29 2024

Sapte avarii la reteaua de termoficare in aceasta dimineata

La câteva ceasuri după remedierea avariei majore de pe Calea Unirii, rețelele secundare de agent termic gestionate de THERMONET au plesnit vineri dimineata în șapte locuri

 thermonet 1

La doar câteva ore de la remedierea avariei majore de pe Magistrala II de termoficare, ce a lăsat fără apă caldă și căldură două treimi din municipiul reședință de județ, alte șapte avarii pe rețelele de agent termic s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Una dintre acestea pe Strada Mărășești, în preajma Colegiului Național Mihai Eminescu, alături de Catedrală și Scoala de Soferi Ovasal. O alta, pe strada Nicolae Bălcescu, chiar în centrul Sucevei, la Punctul Termic “Hotel”, afectate fiind toate blocurile de peste drum  de Casa de Cultură, plus clădirea Oficiului Județean de Poștă.thermonet 2

O altă avarie a fost anunțată la Punctul Termic “Gară”, din cartierul Burdujeni. Alta, in fața corpului nou al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” pe strada Petru Rareș, la doar câteva sute de metri de locația avariei remediate joi după amiază de firma THERMONET pe Calea Unirii. Cea mai grea sarcină a revenit lucrătorilor de aici pentru că șefii lor au apreciat că nu se poate interveni cu utilaje mecanice, astfel încât  au fost nevoiti să folosească hârlețul și lopata, pentru a penetra un metru adâncime de pământ înghețat până la conducta secundară crăpată. Până la această oră nu se putea estima durata intervenției la toate avariile constatate în oraș pe țevile gestionate de firma THERMONET. (N. ROSCA)

 

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …