Saturday , April 20 2024

Sapte avarii la conductele de agent termic au avut loc ieri în Suceava

La câteva ceasuri după remedierea avariei majore de pe Calea Unirii, rețelele secundare de agent termic au plesnit în șapte locuri. Muncitorii Thermonet au fost nevoiți să intervină pe strada Mărășești, în preajma Colegiului Național “Mihai Eminescu”, pe strada Nicolae Bălcescu, chiar în centrul Sucevei, la punctul termic “Gară”, din cartierul Burdujeni și în fața corpului nou al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”, pe strada Petru Rareș  

 

thermonet 1

Viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache, a anunțat ieri dimineață că în oraș erau înregistrate cel puțin șapte avarii pe rețelele de furnizare a agentului termic.

La doar câteva ore de la remedierea avariei majore de pe Magistrala II de termoficare, care a lăsat fără apă caldă și căldură, o zi întreagă, două treimi din municipiul reședință de județ, alte șapte avarii pe rețelele de agent termic s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Una dintre acestea pe strada Mărășești, în preajma Colegiului Național “Mihai Eminescu”, alături de Catedrală și și de școala de șoferi Ovasal. O alta, pe strada Nicolae Bălcescu, chiar în centrul Sucevei, la punctul termic “Hotel”, afectate fiind toate blocurile de peste drum de Casa de Cultură, plus clădirea Oficiului Județean de Poștă.

O altă avarie a fost anunțată la punctul termic “Gară”, din cartierul Burdujeni și încă una în fața corpului nou al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”, pe strada Petru Rareș, la doar câteva sute de metri de locația avariei remediate joi după-amiază de firma THERMONET pe Calea Unirii. Cea mai grea sarcină a revenit lucrătorilor de aici pentru că șefii lor au apreciat că nu se poate interveni cu utilaje mecanice, astfel încât  au fost nevoiți să folosească hârlețul și lopata pentru a penetra un metru adâncime de pământ înghețat până la conducta secundară crăpată. Până ieri după-amiază nu se putea estima durata intervenției la toate avariile constatate în oraș pe țevile gestionate de firma THERMONET.

Nicolae Frunzaru, directorul tehnic al firmei THERMONET, a arătat că s-au efectuat intervenții pe sistemul de distribuție care alimentează cu energie termică orașul Suceava, în urma unor evenimente care s-au petrecut pe timpul nopții de joi spre vineri. “Evenimentele au fost loca­lizate în zona condominiilor și au fost parțial rezolvate prin asociațiile de proprietari care au luat legătura cu firme autorizate în domeniu și care au rezolvat avariile”, a explicat Nicolae Frunzaru. El a mai arătat că la punctul termic de pe strada Mărășești, din zona OVASAL, peste drum de Catedrală, care alimentează cu agent termic și Colegiul Național “Mihai Eminescu”, s-a intervenit pentru remedierea rapidă avariei.

O avarie mai importantă a necesitat înlocuirea unui racord mai vechi care făcea legătura între conducta veche din fontă și cea nouă din polietilenă de înaltă densitate, în fața corpului nou al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”. Pentru că, așa cum am arătat anterior, condu­cerea THERMONET a apreciat că nu se poate interveni cu mij­loace mecanice, lucrătorii firmei au trebuit să treacă la munca de jos, săpând în pământul înghețat până când au dat de conducta spartă.

In zona Gării Burdujeni, s-a spart o altă conductă care deservește blocurile din zonă. Si acolo se intervenea ieri, cu speranța că până la căderea nopții avaria să fie remediată.

Lucrătorii de la THERMONET au mai intervenit ieri și pentru remedierea unei avarii la o conductă secundară ce ­a­limentează cu agent termic două blocuri de la Punctul Termic 2 în cartierul George Enescu,unele dintre cele mai vitregite locuințe din oraș, la începutul acestui an, din punct de vedere al confortului termic. Nicolae Frunzaru era optimist ieri, apreciind că în toate cazurile, avariile vor fi remediate până la căderea întunericului. (Neculai ROSCA)

 

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

One comment

  1. Cam astea sunt rezultatele marilor investitii (a se citi hotii) cu bani europeni in infrastructura de termoficare. Au crezut ca vor rezista conductele vechi, care ar fi trebuit schimbate in cadrul marelui proiect si nu va baga nimeni de seama ca au furat, dar n-a fost asa. Viceprimarul ar trebui sa-l intrebe pe d-l Lungu unde sunt conductele noi (desi ceva habar cred ca are) care ar fi trebuit schimbate cu multi ani in urma. Si cred ca si d-l Frunzaru stie anumite lucruri, ca sub umbrela d-lui a falimentat Termica….