Monday , May 13 2024

Sanse pentru locuitorii din Burdujeni Sat să beneficieze de gaz metan

Primarul Ion Lungu a declarat că E.On Energie România SA și-a dat acordul pentru realizarea investiției de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în această zonă a Sucevei. Dacă treburile merg bine, ar putea beneficia de gaz metan și locuitorii din noul cartier Dealul Mănăstirii, în total circa 800 de case

primarul ion lungu - 13 apr. 2016

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a dat, în conferința de presă de ieri, o veste bună pentru cetățenii din Burdujeni Sat. “A venit răspunsul de la E.On Energie România SA, care și-a dat acordul pentru realizarea investiției de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Operatorul va face un studiu tehnico-economic, iar odată cu transmiterea studiului vor fi comunicate și posibilitățile de realizare și de finanțare a investiției”, a declarat primarul, care a mai arătat că municipalității sucevene i s-a cerut să efectueze un sondaj pentru a se vedea care este ponderea doritorilor să se racordeze la sistemul centralizat de gaz metan. Acest sondaj se va face prin Direcția de asistență socială din Primărie. El a spus că un astfel de sondaj a fost făcut în urmă cu cinci ani, când peste 505 dintre potențialii beneficiari au fost de acord cu introducerea rețelelor de gaz metan în zonă. “Sper să se întâmple la fel și acum, pentru că acest lucru contează în ceea ce privește eficiența economică și implicarea mai mare sau mai mică a Primăriei. Oricum va fi, dacă E.On va suporta o parte din investiție, Primăria va suporta diferența pentru a aduce gazul metan în Burdujeni Sat. Noi am trimis oficial cererea de acord pentru acest proiect și am intrat astfel în linie dreaptă privind realizarea acestei investiții”, a explicat primarul Sucevei. “Nu este o investiție foarte ieftină, dar trebuie să ținem cont că în Burdujeni Sat s-au construit foarte multe locuințe și sunt convins că sunt oameni care au potențial economic să plătească gazul metan”, a mai spus Lungu, apreciind că acesta este un nou început, în condițiile în care acum cinci ani acest deziderat a fost foarte aproape de realizare doar că, deși municipalitatea avea în cont cam 2 milioane de lei ce puteau fi folosiți în acest scop, legislația obliga primăriile să transfere gratuit la E.on instalațiile primăriei, lucru imposibil de făcut pentru că o altă lege interzicea acest lucru. “Acum legislația s-a modificat, trebuie să dăm aceste instalații în folosință gratuită, dar rămân în patrimoniul Primăriei, astfel încât sunt toate șansele să aducem gazul metan în Burdujeni Sat. Dar și în cartierul Dealul Mănăstirii. Este vorba de aproximativ 500 plus alte 300 de locuințe, numărul potențialilor solicitanți cântărind mult în eficiența economică a acestui proiect”, a mai spus primarul Lungu. In funcție de rapiditatea cu care E.on va demara efectuarea studiului tehnico-economic și în paralel municipalitatea suceveană va realiza acel sondaj, se va putea trece efectiv la proiectarea și realizarea acestei investiții. Valoarea acesteia nu a fost stabilită, dar acum cinci ani, când s-a discutat pentru prima oară despre  acest proiect, cheltuielile erau estimate la 2 milioane de euro, un milion de la Primărie și un milion de la E.on. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …