Wednesday , April 24 2024

Sanse mari ca Tarom să-şi continue zborurile spre Suceava, după un nou orar

Nechifor669

„După primirea rezultatului final a acestui audit din partea TAROM la RA „Aeroportul Stefan cel Mare-Suceava”, ar putea fi reluate cursele după următorul program aproximativ în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică: decolare Otopeni ora 12.50 – aterizare Suceava ora 14.00; decolare Suceava ora 14.25 – aterizare Otopeni ora 15.40”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Suceava. Auditul a fost ieri, însă analiza finală va fi comunicată, în cel mai fericit caz, în prima parte a săptămânii viitoare

Vineri, 25 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că perioada de operare a curselor pe relaţia Suceava – Bucureşti şi retur va fi stabilită după rezultatul final al auditului Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene SA – TAROM.
Ieri a avut loc misiunea de audit a TAROM SA la Regiei Autonome „Aeroportul Stefan cel Mare – Suceava” care a constat în: verificarea pregătirii profesionale a personalului implicat în asigurarea serviciilor de handling a aeronavelor; auditarea activităţii de degivrare; prelevarea probelor de lichid degivrant utilizat în vederea verificării lor în laboratorul operatorului aerian; verificarea stării tehnice a utilajelor şi a mijloacelor de deservire a aeronavelor, existente în dotarea aeroportului.
După primirea rezultatului final a acestui audit din partea TAROM la RA „Aeroportul Stefan cel Mare-Suceava”, ar putea fi reluate cursele după următorul program aproximativ în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică: Decolare Otopeni ora 12.50 – Aterizare Suceava ora 14.00; Decolare Suceava ora 14.25 – Aterizare Otopeni ora 15.40.
Dacă analiza va fi favorabilă, aşa cum speră de altfel preşedintele CJ Suceava, atunci zborurile Suceava – Bucureşti şi retur, în timpul orarului de iarnă nu vor fi reluate chiar de a doua zi după primirea respectivului răspuns. Asta pentru că, în condiţiile în care anunţul cu privire la suspendarea zborurilor după data de 27 octombrie nu a fost revocat până acum, vânzarea de bilete a fost suspendată după această dată. Or reluarea curselor depinde şi de reluarea vânzărilor de bilete, iar asta ar însemna încă un interval de aproximativ două săptămâni.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor a precizat că programul de zbor a fost modificat prin curse de zi, faţă de cel existent până la data de 27.10.2013, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile din sezonul rece (ceaţă) şi lipsei din dotare a sistemului de balizaj şi a aparaturii de navigaţie aeriană tip ILS CAT II, cu ajutorul cărora se micşorează distanţa minimă de aterizare pe vizibilitate scăzută.
„Totuşi, condiţiile meteorologice, independent de voinţa noastră, sunt dificile pe timpul iernii. Astfel, în sezonul rece anterior, un număr de 34 de curse regulate nu au putut fi operate de către Tarom SA pe destinaţia Suceava, dintr-un total de 150 programate în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, iar două curse au fost redirecţionate pentru aterizare pe aeroportul din Iaşi. Aceste probleme vor fi remediate în urma implementării Proiectului „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS” la RA „Aeroportul Stefan cel Mare – Suceava”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 – 2013”, a mai declarat Cătălin Nechifor. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. Orarul este total nepotrivit, oamenii plecau la bucuresti pentru a rezolva diverse probleme in timpul zilei si dupa ce terminau ajungeau seara la aeroport pentru retur. Vor fi putini care sa mai aleaga varianta asta la orele14-15, mai ales in conditiile traficului de la acele ore in bucuresti care face deplasarea la otopeni si mai greoaie. Dl Nechifor ar trebui sa realizeze asta si sa insiste in doua directii: negocierile propriu zise si aflarea motivului real pentru care tarom abandoneaza o cursa stabila de ani de zile