Friday , April 19 2024

Sanse aproape inexistente ca Aeroportul să fie gata la termenul promis, finalul lunii august

Calculele făcute de responsabilii pentru lucrare la jumătatea acestei luni arată că 65% din lucrări au fost efectuate . Cu ritmul de lucru actual, până la sfârşitul lunii august, când s-a anunţat finalizarea investiţiei, aceasta abia va fi terminată în proporţie de 80% . Finanţarea este asigurată şi doar “direcţia mişcării hârtiilor” ar impiedica pe constructor – Tehnic Asist Botoşani, să încaseze banii pe lucrările făcute de la o zi la alta

 aeroport1 [800x600]


Potrivit ultimelor date obţinute de la şantierul de pe Aeroportul “Stefan cel Mare” de la Salcea, unde se investesc bani europeni şi naţionali pentru mo-dernizarea “principalei porţi de intrare” în judeţul nostru, lucrările, pentru care există promisiunea că vor fi terminate până la sfârşitul lunii august a acestui an, înaintează şi nu prea. Propunându-ne să monitorizăm odată la câteva săptămâni stadiul investiţiei realizate de firma Tehnic Asist SRL Botoşani, am revenit ieri cu solicitări de informaţii asupra stadiului lucrărilor la conducerea aeroportului judeţean. Responsabilul tehnic al investiţiei, Dan Cristian Iordache, a răspuns prompt, arătând ce s-a făcut în ultima lună la obiectivul „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS” de la Aeroport. Am aflat că mii de tone de mixtură asfaltică au fost turnate, sute de metri cubi de materiale granulare s-au pus pe acostamentele platformei de îmbarcare, alte mii de metri cubi de balast stabilizat cu ciment s-au aşternut pe aceeaşi platformă, s-a făcut instalaţia electrică la turnul de control şi s-au montat geamurile “in vigia”, s-au tras fire de medie şi joasă tensiune pentru balizaj. Deşi activitatea pare a fi una susţinută, conform detaliilor furnizate de către dirigintele de şantier, în realitate, alte cifre furnizate, de conducerea Aeroportului arată că lucrurile nu stau chiar aşa. Astfel, dacă pe data de 24 mai a.c., stadiul fizic al lucrărilor realizate era de 61%, iar financiar acestea erau acoperite în proporţie de 52%, 20 de zile mai tărziu, pe 15 iunie a.c., stadiul fizic al lucrărilor era de 65% iar plata acestora era asigurată în proporţie de 58,76%. Asta în condiţiile în care s-a dat ca sigură finalizarea investiţiei pentru sfârşitul lunii august a acestui an. Un calcul simplu arată însă că acest “target” este imposibil de atins, dacă nu se petrece o minune. Aritmetic, chiar în intervalul în care se punea în primăvară că lucrările vor avansa mult mai rapid, fiindcă investiţiile mai greoaie din punct de vedere tehnic au fost deja făcute, lucrările au avansat în medie cu 0,2% pe zi. Dacă se păstrează acest ritm pe care unii îl consideră “susţinut”, pe data de 31 august a.c., se va putea tăia panglica pentru ceva peste 80% din lucrare, nicidecum să se pună problema întâmpinării primului zbor internaţional pe nou reabilitatul Aeroport “Stefan cel Mare”. Aceeaşi aritmetică arată că, cu ritmul actual de execuţie a lucrărilor, mai sunt necesare măcar 175 de zile până când şantieriştii botoşăneni îşi vor lua ultimele hanga-rale de pe şantierul aeroportului sucevean. De remarcat că, în cele 20 de zile luate ca termen de referinţă, stadiul fizic al lucrărilor a crescut cu 4 procente (de la 61 la 65%) în vreme ce rata de achitare a acestora a crescut cu 6,76 procente (de la 52 la 58,76%). Adică bani sunt, mai trebuie şi puţin mai multă poftă de muncă.
Pe lângă investiţia care costă 34,4 milioane de euro şi care evoluează în ritmul deja descris, după reabilitarea pistelor, a acostamentului, a căilor de rulare, a clădirilor aeroportului şi a altor investiţii aferente, este pe cale să se refacă, cu bani de la Consiliul Judeţean şi amenajamentul din zona aeroportului. Această nouă investiţie, în valoare de 2,1 milioane de lei şi promovată deja pe pagina de comunicare a Aeroportului Suceava, va fi pusă în discuţia CJ Suceava în perioada imediat următoare.Noul turn [800x600]
Dacă lucrările nu se termină până la sfârşitul lunii noiembrie, trebuie daţi înapoi toţi banii europeni
Se ştie că proiectul privind modernizarea şi extinderea aeroportului de la Salcea, ce aparţine Consiliului Judeţean Suceava, este realizată de antreprenorul Tehnic Asist SRL Botoşani cu subantreprenorii aleşi. Conform contractului încheiat, data finalizării lucrărilor este 31.07.2015, potrivit graficului de execuţie semnat în anul 2013, în baza căruia  s-a stabilit ca dată de începere a lucrărilor ziua de 19.08.2013. S-a acreditat, în ultimele luni, ideea tolerării unui alt termen, cel de  31 august a.c.. Desigur, se poate stabili şi o altă dată limită pentru terminarea investiţiei de la Aeroport, de dragul constructorului, dar riscul cel mare  este acela de a fi pusă în pericol chiar finanţarea ca atare a investiţiei, existând pentru Consiliul Judeţean Suceava  riscul obligării acestuia de a restitui toate sumele acordate de Uniunea Europeană pentru investiţia de la Salcea, dacă acesta nu se respectă ori dacă factorii responsabili nu vor fi convingători în a explica buna raţiune a întârzierilor de pe şantier. Termenul limită pentru finanţatorii europeni este  data de 01.11.2015. Potrivit înţelegerii privind finanţarea proiectului cu bani europeni, aşa cum se arată într-un ultim document ce prezintă o informare privind stadiul proiectului, datând din ziua de 22 aprilie 2015, “durata proiectului în cadrul cererii de finanţare este de 48 de luni 01.11.2011 – 01.11.2015”. Faptul că lucrările au început la aproape doi ani după ce s-a dat acceptul pentru finanţare (în august 2013, n.r.), este acum mai puţin relevant, după ce o sumedenie de astfel de iniţiative au fost blocate în România ultimilor ani şi au fost astfel compromise. Pe aeroportul de la Salcea, conform previziunilor de la începutul acestui an ar trebui să aterizeze avioane care să efectueze şi rute internaţionale. Compania TAROM a fost cea dintâi care a anunţat, în primăvara acestui an că, dacă lucrările de la Aeroportul ‘Stefan cel Mare” se vor termina în această vară, este pregătită să redeschidă cursele regulate pe care le-a întrerupt odată cu intrarea în renovare a aeroportului sucevean. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …