Friday , February 3 2023

 S-au reluat investigațiile geotehnice pe tronsonul viitoarei autostrăzi dintre Suceava și Siret

Pe tronsonul autostrăzii A7 de la Suceava la Siret au fost reluate investigațiile geotehnice. Anunțul a fost făcut pe site-ul Prefecturii Suceava după o ședință de progres organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu privire la stadiul autostrăzii A7.

Astfel, pentru tronsonul Pașcani – Suceava sunt mobilizate două instalații de foraj, cu un stadiu de realizare a lucrărilor de 54%. „În momentul de față nu au fost demarate studiile arheologice și se așteaptă revizuirea memoriului pentru acordul de mediu, cu perspectiva că acesta va fi finalizat săptămâna viitoare”, se arată într-o informare a Prefecturii Suceava.

De asemenea, pentru tronsonul Suceava – Siret au fost reluate investigațiile geotehnice, lucrările fiind realizate în proporție de 14%. Pentru tronsonul Focșani – Bacău, documentația în vederea obținerii acordului de mediu a fost revizuită. și studiul de fezabilitate urmează a fi revizuit, cu termen până pe data de 2 iunie.

Se estimează că în data de 24 mai vor fi finalizate variantele finale ale studiului geotehnic și studiului de fezabilitate, iar până pe 6 iunie va fi definitivată varianta finală a proiectului tehnic. Nu în ultimul rând, pentru tronsonul Bacău – Pașcani termenul de primire a variantei finale a proiectului tehnic este data 6 iunie. (D.P.)

Vezi si

Foresta a debutat cu o înfrângere în amicale

Echipa antrenată de Dorin Goian a fost învinsă, cu scorul de 1-3, în meciul-test disputat …