Friday , April 19 2024

Roșu, galben și albastru pe podul de peste Prut de la Cernăuți – episodul 2

Guvernatorul de Cernăuți, acuzat de separatism de naționaliști ucraineni fiindcă tolerează culoarea roșie pe un pod și a militat pentru schimbarea Stemei Ucrainei de pe cladirea teatrului cu cea austro-ungară

Cu toate că, inițial, s-a crezut că doar pentru puțină vreme balustrada unui pod din orașul Cernăuți care este construit peste râul Prut va rămâne colorată în roșu, galben și albastru, iată că de miercuri, 14 octombrie, și până luni, 19 octombrie situația a rămas aceeași. Asta a enervat mai tare elementele naționaliste din țara vecină care nu văd deloc cu ochi buni că podul nu a rămas vopsit doar în culorile drapelului național al Ucrainei: albastru și galben.

Astfel, presa cernăuțeană de limbă ucraineană notează că filiala regională Cernăuți a partidului „Svoboda” a cerut ca președintele țării vecine, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Poliția Națională să îl trimită în judecată pe șeful administrației regionale de stat (guvernator) Cernăuți, Serghei Osaciuc pentru insultarea simbolurilor de stat: stema și drapelul de stat al Ucrainei. Președintele organizației regionale cernăuțene a formațiunii politice cu accente naționaliste „Svoboda” Vitaly Melniciuc (foto sus) a raportat despre aceasta pe contul său de facebook.

Iritarea, cel puțin la nivel oficial, vine pe fondul prezenței culorii roșie – posibilă trimitere la nostralgicii vechiului regim sovietic – cu care o parte din barele metalice ale balustradei podului respectiv au fost vopsite vertical, peste culorile albastru (sus) și galben (jos) cu care erau vopsite respectivele bare metalice. Actualmente, podul este jumătate doar roșu iar altă jumătate este galben-albastră.

„Autoritățile schimbă culorile albastru-galben din Cernăuți în roșu. Cui slujești, domnule Osaciuc?”, a scris Vitaliy Melniciuc reclamând toto mai puțin respect din partea unor oficialități pentru simbolurile naționale și de stat, dar și ceea ce el a numit „ignorarea” unor sărbători naționale. Pentru Melniciuc vopsirea cu roșu a unei părți a podului de peste Prut (în direcția Cozmeni -Vijnița) de către persoane necunoscute cu consimțământul tacit al oficialităților – deși în paranteze face referire la posibile implicații/insistențe directe – reprezintă „apogeul îndrăznelii și disprețului”.

Activiștii Svoboda consideră astfel de acțiuni (sau poate numai inacțiuni – n.r.) ale conducerii administrației regionale de stat din Cernăuți și, în primul rând, șefului administrației regionale de stat din Cernăuți, Serghei Osaciuc, un „exemplu luminos de activitate anti-statală”. După ce a evocat diverse aspecte legate de conduita lui Osaciuc, de așa manieră încât să îl pună într-o lumină nu tocmai favorabilă, Melniciuc a făcut trimitere – în deplină concordanță de idei cu alți naționaliști – la demersul guvernatorului de a schimba de pe teatrul cernăuțean stema cu tridentul Ucrainei cu stema din perioada Imepriului Austro-Ungar. Asta, desigur, într-o strădanie de a pune în relație chestiunea stemei pe sediul teatrului cu cea a culorii roșii, sovietice, a podului.

Astfel, Melniciuc merge până acolo încât crede că se impune verificarea argumentelor pentru acuzația de separatism, mai exact încercarea de a stabili o stemă roșie „îndoielnică” cu un vultur cu două capete și un vultur cu două capete în „inima culturii bucovinene – Teatrul” și vopsea roșie a podurilor de transport, care aveau o culoare albastru-galben. Astfel de demersuri a lui Osaciuc sunt văzute de liderul regional al Svoboda „semne directe ale separatismului”.

Situația a fost însă una generată de abordarea administrativă recentă, diametral opusă cu cea din precedentele mandate prezidențiale când era încurajată vopsirea de către autoritățile locale în culorile drapelului din Ucraina a unor obiective din țara vecină între care și o parte din podurile peste râuri. Ceea ce însă a supărat foarte tare pe naționaliștii ucraineni cernăuțeni este că tocmai pe data de 14 octombrie, când este Ziua apărătorului Ucrainei, peste culorile drapelului național a venit cineva să vopseacă podul din proximitatea unei fabrici de drojdie în culoarea roșie. Primul care a semnalat această situație a fost activistul Dmitro (Dima) Stoian. El a postat un videoclip care arăta o parte a balustradei de pe pod era revopsită în roșu iar cealaltă parte rămâne albastru-galben. Culoarea roșie asociată cu cele două culori ale drapelului Ucrainei nu au trezit atitudini anti-românești – cum se întâmplă în unele cazuri cu unii (ultra)naționaliști din țara vecină, dar și cu „patrioți de ocazie” de acolo – ci a iritat mai degrabă doar culoarea roșie care făcea trimitere la fosta URSS, față de care ucrainenii (cu precădere cei din vestul țării vecine) nu au o deosebită considerație, ci un repuls considerabil. După ce a arătat lipsa de patriotism a autorităților locale care au lăsat să apară rugina pe partea de balustradă vopsită în galben și albastru și a făcut o tri­-mitere depreciativă la nostalgicii comuniști care s-ar fi preocupat să vopească proaspăt în roșu podul, activistul s-a întrebat dacă acesta este un „cadou” de Ziua Apărătorului Ucrainei pentru cei care au luptat și se luptă. (D.P.)
secretarasite

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …