Saturday , April 20 2024

ROSAL vrea să depună plângeri penale împotriva comisiei de licitaţie la salubrizare

rosal2

„O decizie va fi luată luni, la nivel central. Stiu doar că s-a discutat şi această variantă. Cu siguranţă vom depune o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru că, potrivit unor noi prevederi legale, certificatul fiscal este valabil şi când firma are datorii la stat, cu condiţia ca de la stat sau o autoritate ori instituţie publică să fie datorii mai mari”, a declarat directorul sucursalei sucevene a firmei Rosal, Adrian Niculescu u „Nu vreau să comentez cu privire la intenţia Rosal de a face plângeri penale pentru că nu am fost în comisie. Din punct de vedere moral, Rosal are dreptate când spune că Primăria are datorii la serviciile de salubrizare, dar cred că această comisie şi-a făcut datoria şi a judecat corect, conform prevederilor legale”, a declarat primarul Ion Lungu

Conducerea firmei Rosal are în vedere să depună plângeri penale faţă de membrii comisiei de analiză a licitaţiei de salubrizare stradală din municipiul Suceava. Cei de la Rosal consideră că împotriva lor s-a făcut un abuz atunci când oferta de la licitaţia de salurbizare a fost descalificată pe motiv că ar avea datorii la bugetul de stat. Potrivit celor de la Rosal, nu s-au avut în vedere prevederi legale care exceptau de la această regulă firmele care au de recuperat de la instituţii ale Statului Român, debite mai mari decât cele pe care le datorează la bugetul de stat.
Directorul sucursalei sucevene a fiormei Rosal a fost convocat la sediul central al firmei, pentru a discuta ce este de făcut în urma adresei trimisă, miercuri după amiază, de la Primăria Suceava, cu privire la descalificarea ofertei de la Rosal. El a avut discuţii în cursul zilei de joi şi a celei de vineri cu conducerea centrală a firmei Rosal, cu o echipă de jurişti de la această societate, pentru a analiza care ar trebui să fie strategia în viitorul apropiat. „In certificatul fiscal de la ANAF trebuie să fie menţionat şi faptul că Primăria municipiului Suceava ne datorează 40 de miliarde de lei vechi, nu doar faptul că noi avem datorii de vreo 33 de miliarde. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 49/2011 modifică unele prevederi din Codul Fiscal. Până la această ordonanţă a Guvernului Boc, erau luate în considerare doar datoriile firmelor la bugetul de stat. După această ordonanţă, dacă în certificatul fiscal datoriile de la stat, cum este în cazul nostru Primăria Suceava, sunt mai mici decât datoriile la bugetul de stat atunci oferta este valabilă. Am luat în considerare ca faţă de membrii comisiei de analiză a ofertelor să facem plângeri penale. O decizie va fi luată luni, la nivel central. Stiu doar că s-a discutat şi această variantă. Cu siguranţă vom depune o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC – n.red.) pentru că, potrivit acelor prevederi legale, certificatul fiscal este valabil şi când firma are datorii la stat, cu condiţia ca de la stat sau o autoritate ori instituţie publică să fie datorii mai mari”, a declarat directorul sucursalei sucevene a firmei Rosal, Adrian Niculescu.
Clarificări cerute Rosal pe alte probleme decât ale datoriilor, firmele declarată câştigătoare sunt acuzate că au depus două oferte
El a spus că i se pare foarte ciudat atât lui, cât şi celor din conducerea centrală a firmei cu care a discutat, zilele trecute, la Bucureşti, că în urmă cu o săptămână au fost cerute de către comisia respectivă trei clarificări, una din probleme fiind legată de managementul integrat al deşeurilor, însă niciuna din clarificări nu se referea la datoriile la bugetul de stat. Asta în condiţiile în care cei din comisie aveau certificatul fiscal respectiv încă din data de 6 aprilie. „Am trimis toate răspunsurile. Puteau să ne ceară clarificări şi pe tema aceasta, dar nu au spus nimic atâta vreme. Ne-am trezit dintr-odată, într-o după amiază, cu comunicarea acestui rezultat la licitaţie”, a spus Adrian Niculescu.
El a ţinut să precizeze că în privinţa datoriilor pe care le are Primăria Suceava au fost făcute şi eşalonări, lucru foarte bine cunoscut tuturor părţilor. De asemenea, Adrian Niculescu are o serie de dubii cu privire la corectitudinea analizei făcute de comisia respectivă, nu doar sub aspectul ofertei Rosal, ci şi a ofertei declarată câştigătoare şi anume cea depusă de asocierea firmelor sucevene Florcontruct şi Diasil cu cea clujeană Brantner. „Mai este şi o a treia problemă care pe noi ne-a lăsat mască. Acea asociere despre care comisia a spus că are oferta câştigătoare a depus, de fapt, două oferte diferite. Este prima dată în România când se întâmplă aşa ceva. O ofertă a fost în ianuarie depusă şi alta în aprilie. Procesul verbal a fost semnat de toţi membrii comisiei, îl au toţi participanţii şi se specifică foarte clar că sunt două oferte. Vom vedea şi ce mai zic cei de la CNSC”, a mai spus Adrian Niculescu.
Lungu: „Moral, Rosal are dreptate, legal nu”
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a evitat să facă aprecieri cu privire la intenţia pe care cei de la Rosal o au de a face plângeri penale faţă de membrii comisieri, mulţumindu-se doar să facă declaraţii cu privire la datoriile Primăriei faţă de Rosal, la decizia luată de comisie şi la eventuala contestaţie de la CNSC. „Nu vreau să comentez cu privire la intenţia celor de la compania Rosal de a face plângeri penale membrilor comisiei de analiză a ofertelor la licitaţia pentru salubrizare stradală a Sucevei pentru că nu am fost în comisie. Eu doar am semnat, conform prevederilor legale, ceea ce deja era stabilit de membrii comisiei după ce au fost analizate prevederile legale”, a declarat Ion Lungu.
El a mai spus că recunoaşte faptul că debitele municipalităţii sucevene faţă de firma Rosal sunt mari, dar firma respectivă ar avea doar moralmente dreptate pentru că, potrivit afirmaţiilor primarului, comisia ar fi luat decizia anulării ofertei pe motiv că tocmai legea spune că firmele cu datorii la stat nu pot participa la licitaţii. „Din punct de vedere moral, Rosal are dreptate când spune că Primăria are datorii la serviciile de salubrizare, dar cred că această comisie şi-a făcut datoria şi a judecat corect, conform prevederile legale”, a declarat primarul Ion Lungu.
Dacă oferta firmei Rosal nu ar fi descalificată, atunci era declarată câştigătoare, conform punctajului care era de 87 de puncte. Oferta declarată câştigătoare, adică a celor de la Brantner, Diasil şi Florconstruct are 65 de puncte, iar cea a firmei Romprest Service a obţinut doar 35 de puncte. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …

No comments

  1. In sfarsit scrie cineva ca rosalul a avut cel mai mare punctaj. Daca o sa ramana asa, sa vedem ce rezultat o sa aiba impartirea curateniei stradale la 3 firme. Or sa paseze toti responsabilitatile de le unii la ceilalti, tinand cont si de valoarea mica a contractului.