Thursday , April 18 2024

Roata panoramică ar putea fi instalată într-un an de la semnarea contractului

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, în conferința săptămânală de presă care a avut loc la sediul Primăriei, în dimineața zilei de miercuri, 18 mai, că ar avea curajul să facă până și un referendum pe această temă intens discutată a roții panoramice. Arătându-se convins că dacă s-ar face un referendum sucevenii s-ar pronunța în favoarea acestei investiții, dar specificând că nu mai e timp pentru un astfel de demers, edilul a insinuat că în eventualitatea unei astfel de consultări, ar putea avea câștig de cauză: „să vedem dacă nu rămâne cu plus”.

La finalul conferinței de presă de miercuri, edilul a arătat că este încurajat de tineri să nu renunțe la proiectul de instalare a unei roți panoramice pe platoul Cetății de Scaun. „M-au sunat niște tineri și mi-au spus: <Dom¢ primar, nu renunțați nicicum la roata panoramică!>. Mi-au trimis fotografii: <Săptămâna trecută am fost la Budapesta. Ne-am dat în roată. Era așa de frumoasă! Nu renunțați nicicum>”, a spus Ion Lungu.

În opinia lui Ion Lungu, criticile sunt politizate și a reiterat că valoarea proiectului reprezintă 0,97% din bugetul local. „E o chestiune de imagine politică, e 0,97% din bugetul Consiliului Local, sunt comune care au roți, ca să nu mai vorbesc, vrem turism în Suceava și …”, a explicat edilul.

Proiectul roții panoramice a fost aprobat în Consiliul Local, a fost organizată licitația și a fost depusă o singură ofertă care se analizează în comisia de licitații. „În măsura în care va fi eligibilă cu siguranță vom semna contractul”, a declarat Ion Lungu. El nu a exclus ca roata panoramică să poată fi instalată la un an de la semnarea contractului. „Roțile nu se fac în România. Se dă comandă. Durează vreo zece luni-un an de zile până se livrează. De la semnarea contractului, cam într-un an de zile ar putea fi funcțională”, a spus primarul Sucevei. Roata panoramică va avea înălțimea de 36 metri și 26 de gondole (capacitate 6 persoane), dorindu-se a fi ridicată în apropierea Cetății de Scaun, deasupra Parcului Şipote, pentru a putea fi admirată priveliștea orașului. (D.P.)

Vezi si

Camion și remorcă în valoare de 60.000 de euro, confiscate de polițiști în urma interceptării unui transport ilegal de lemn

De asemenea, au fost confiscați și peste 23 m.c. gater buștean, în valoare de cca. …