Saturday , May 18 2024

Rîmbu vrea să preia „ștafeta 5×4 ani” la Municipiul Suceava

Mobilizare masivă pentru lansarea candidaților PSD la alegerile locale. Discursul lui Vasile Rîmbu a fost peste așteptări ca redactare și înșiruire a ideilor, fiind vizibilă o evoluție în bine a candidatului PSD la funcția de primar al Sucevei. Sala arhiplină de la Prestige Ballroom a reacționat pozitiv la ideile lui Vasile Rîmbu, expuse în fața unui public numeros de o manieră mult mai bună ca în alte apariții publice, semn clar al unei evoluții benefice.

Partidul Social Democrat s-a mobilizat remarcabil la Suceava pentru a organiza un dublu eveniment – conferința de alegeri și prezentarea oficială a candidaților la cele 114 primării și a candidatului sucevean de la PSD la alegerile europarlamentare – și se poate spune că rezultatele demersului politic și electoral au fost vizbile. Mai ales că de la nivel central au venit la Suceava atât președintele Partidului Social Democrat, prim-ministrul Marcel Ciolacu și secretarul general al Partidului Social Democrat, senatorul Paul Stănescu.

Este de remarcat faptul că prima luare de cuvânt – după cea firească, de „Bun venit” a senatorului Ioan Stan, președintele organizației județene Suceava a PSD – a fost nu din partea deputatului Gheorghe Șoldan – candidatul la funcția de președinte al Consiliului Judeețan Suceava, ci a lui Vasile Rîmbu, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Suceava. De altfel, discursul său, cel puțin modul în care au fost structurate ideile, au fost peste așteptările multora care știau că Vasile Rîmbu este un bun vorbitor doar când are discuții libere, nu în public. De data asta a depășit acele tare pe care le avea anterior și cu toate că se mai poate lucra pe partea de mimică și gesticulație, prezentarea ideilor discursului a fost una bună, fluidă cu repere ancorate pe mesaje de partid, îndeosebi sloganul său „Facem Suceava bine”. Și poate chiar asta a ajutat la o interacțiune cu publicul – numeros, cel puțin 1.600 de persoane (sunt și alte estimări mai generoase, dar din prudență am preferat-o pe aceasta) – care au reacționat pozitiv de fiecare dată când era sloganul lui Vasile Rîmbu sau când era accentuată o idee aparte.

Este de remarcat că înaintea expunerii ideilor proprii, Vasile Rîmbu a avut câteva observații de făcut la idei sau sloganuri vehiculare de adversarii de la Alianța Dreapta Unită și Alianța pentru Unirea Românilor, însă cel mai nedumerit s-a declarat de sloganul celor de la Partidul Național Liberal – „Suceava întinerește”. „M-am întrebat: să fie Suceava un bătrân neputincios? Nu cred. Suceava este un oraș cu oameni vrednici și energici și gospodari. Cum ar putea întineri Suceava? Să fie unii atât de potenți încât să determine în mod spectaculos o creștere a natalității și, implicit, întinerirea? Cum o încurajează și cu o propagă? Privind câteva imagini de campanie a eroului care întinerește Suceava și m-am cam lămurit: el pariază pe juniori, dar în fotbal – pe timpuri – li se spunea pititci. Dovadă că văd în spațiul public o echipă „Viitorul”, deci evoluează la „pitici”. Să le dăm ocazia să mai crească, să se maturizeze până parcurgem noi, cu mult mai mult folos pentru Suceava, ștafeta de „5x4ani”. După acest interval de timp, ne mai gândim. Noi suntem atenți și ne vom concentra pe lucruri practice și credem că Cetatea Sucevei poate redobândi mândria și gloria de altădată. Poate că ați fi vrut Foresta, dar din păcate Foresta s-a defrișat. Cu ce venim noi? Cu sloganul realist și plin de speranță „Facem Suceava bine!” (ridică mâinile și gesticulează, iar sala reacționează scandând sloganul său de trei ori – n.red.). De ce? Pentru că trebuie”, a spus ec. Vasile Rîmbu.

Desigur, candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei nu a nominalizat în mod expres nici acele formațiuni politice la ale căror sloganuri s-a referit și nici la candidați, dar este limpede că la acestea se referă pentru că discursul său a fost unul structurat pe chestiuni care s-au vrut a fi mai degrabă concrete, decât abstracte. Remarcând că mulți dintre cei care candidează cred că știu ce au de făcut, deși puțini știu cum să facă, Vasile Rîmbu le-a sugerat să se retragă din prim-plan și să purceadă la meditație și căință, urmând apoi din nou o referire la sloganul său electoral, fără a omite să atragă atenția contracandidaților săi că dacă ei mizează pe uitare, ignoranță sau naivitate din partea publicului, atunci se înșeală.

În continuare, el și-a prezentat vineri principalele obiective pe care le va avea pentru dezvoltarea municipiului reședință de județ după ce va câștiga alegerile locale din data de 9 iunie. Însă identificarea cauzelor pornind de la realitatea prezentă ar fi, în opinia lui Vasile Rîmbu, cea mai bună metodă de a junge să redresezi economic Suceava. În opnia lui Vasile Rîmbu, lipsa infrastructurii blochează Suceava în interior și izolează orașul la exterior. Apoi, Vasile Rîmbu a spus că o altă problemă este lipsa investițiilor străine și românești, iar efectul acestei lipse a dus la regresul economic al Sucevei. „Acest lucru este dovedit prin situarea municipiului nostru la o treime din media națională din punct de vedere economic și al veniturilor realizate; este vorba de acest PIB-ul pe cap de locuitor. Aceste două cauze au dus la migrația unor locuitori ai Sucevei către alte țări sau către alte orașe românești prospere, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași etc. Însă ceea ce este și mai trist este că sucevenii noștri investesc acolo și evită să o facă în Suceava. De ce? Pentru că investițiile în infrastructură lipsesc din Suceava și din Moldova. Statisticile spun că au fost alocate doar 15% din buget pentru infrastructura publică în condițiile în care contribuțiile noastre sunt mult mai consistente (apoi a făcut un exercițiu retoric în care anticipa o serie de obiecții din partea unor critici – n.red). Știu răspunsul: nu s-au depus proiecte. Posibil, dar pentru drumul expres Roman-Suceava-Siret nu cred că nu s-a insistat și punerea lui în practică ar fi făcut mult mai ușoară legătura cu țara și îndeosebi cu capitala (continuă același exercițiu retoric în care anticipa o serie de obiecții din partea unor critici – n.red). O să veniți cu argumentul autostrăzii! Corect, dar aici trebuie să subliniez contribuția și implicarea totală a premierului Marcel Ciolacu în realizarea autostrăzii Moldova! (iar de acum s-a adresat prmeierului Marcel Ciolacu, prezent la eveniment – n.red). Domnule prim-ministru! Subteți eroul Moldovei și al Sucevei! Sunteți cel ce ne-ați repus pe harta economică a țării și istoria va consemna acest lucru! Vă mulțumim! Dar … (continuarea frazei este întreruptă de aplauzele publicului, însă Vasile Rîmbu și-a reluat ideea exact de unde a fost întreruptă, rostind un adevăr amar pentru toți) Dar timpul scurs și efectele acestei izolări cine și când le mai recuperează?!”, a fost una din cele mai interesante părți ale intervenției Vasile Rîmbu.

În opinia lui Vasile Rîmbu, Suceava are capitalul uman care să propulseze municipiul acolo unde îi este locul și este de preferat ca la aceasta să contribuie toți, indiferent de vârstă. „Antreprenorii suceveni, nu doar cei tineri, au toți experiența, știința și voința de a pune umărul la dezvoltarea orașului și județului și mă bazez pe ei. Lansez acum o chemare către antreprenorii Sucevei de a se implica în administrația orașului”, a transmis candidatul PSD pentru Primăria Suceava.

În plan concret, un hub logistic poate face Suceava mai atractivă pentru investiții care vor aduce plus valoare și locuri de muncă bine plătite în infrastructură, logistică și de noi capacități de producție,  efectul fiind de revigorare, poate în viitorul apropiat, a economiei locale. Iar targetul este chiar ambițios, Vasile Rîmbu spunând că poate fi „peste media națională”.

Adeptul unei administrații participative – probabil a vrut să evite utilizarea termenului „implicate” deși nu ar fi fost neapărat eronat – Vasile Rîmbu crede că sprijinul antreprenorilor este vital pentru dezvoltarea Sucevei nu doar pe partea economică, ci și pe domenii precum sănătatea, învățământul, cultura sau sportul. Este de remarcat că nimeni după discursul lui Vasile Rîmbu nu a dat semne că s-ar îndoi de posibilitatea acestuia de a câștiga alegerile, toate referirile celor care au luat cuvântul în cele peste două ore cât a ținut ședința celor de la PSD fiind în ceea ce îl privește pe Vasile Rîmbu ca și cum ar fi un candidat câștigător. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

120 de studenți participă la FIA Food Fest 2024

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, sâmbătă, 18 …