Thursday , March 28 2024

Reparațiile drumurilor județene au început cu tronsoane prevăzute într-un proiect comun cu Iașiul

„Imediat ce vremea ne-a permis am început reparațiile. Este mult de lucru. Voi fi prezent în fiecare zonă, la fiecare punct de lucru”, a declarat președintele Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Lucrările de reparații la drumurile județene au început iar președintele Consiliul Județean Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, a verificat, joi, felul cum se lucrează pe unul dintre drumurile cele mai afectate, cel care face legă­tura între municipiul Suceava și orașul Dolhasca. Astfel, Gheorghe Flutur a verificat cum se realizează lucrările de reparații la tronsonul de drum jude­țean ce trece prin Suceava, Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni și Dolhasca, explicând totodată că imediat de vremea a permis au început lucrările de reparații la drumurile județene. „Este mult de lucru. Voi fi prezent în fiecare zonă, la fiecare punct de lucru. Astăzi am verificat cum se lucrează pe unul dintre drumurile cele mai afectate, Suceava -Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca. Este un sector din (segmentul de drumuri județene care fac legătura) Suceava – Iași, pe care noi îl vom moderniza prin fonduri europene, un proiect în care Consiliul Jude­țean Iași este titular, dar cum procedurile au întârziat mult, noi vom repara acest drum cu prioritate, pentru că este foarte afectat”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a declarat că în momentul de față se lucrează și pe tronsonul de drum județean de la Dărmănești la Costâna (inclus și aces­ta în proiectul comun cu Iașiul și derulat cu fonduri europene), și urmează lucrări de reparații pe toate tronsoanele de drumuri județene afectate, astfel încât să se poată circula în con­diții normale, cât mai curând. „Imediat ce vremea ne-a permis am început reparațiile. Este mult de lucru. Voi fi prezent în fiecare zonă, la fiecare punct de lucru”, a ținut să specifice Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …