Friday , April 19 2024

Renault recheama in service 15.000 de masini, in urma scandalului emisiilor poluante

Constructorul auto francez Renault va rechema in service 15.000 de vehicule pentru a verifica motoarele, a anuntat, marti, ministrul Mediului din Hexagon, Segolene Royal, dupa ce testele derulate in urma scandalului Volkswagen au aratat depasirea normelor de emisii poluante.
renault

La randul sau Renault, criticat pentru ca unele din modelele sale au depasit normele de emisii de CO2 si oxizi de azot, a promis luni seara ca, in urmatoarele saptamani, va prezenta un plan tehnic privind reducerea diferentelor intre emisiilor vehiculelor sale in conditii reale si cele din normele de omologare, informeaza AFP.
“Renault s-a angajat sa recheme in service peste 15.000 de vehicule pentru a le verifica si a le regla in mod corect astfel incat sistemul de filtrare sa functioneze in toate conditiile de temperatura”, a declarat marti Segolene Royal pentru postul radio RTL.
“Noile autovehicule trebuie sa respecte normelor iar lucrurile pot fi corectate rapid deoarece pentru a regla in mod corect un motor este nevoie de o jumatate de zi”, a adaugat Segolene Royal.
Guvernul francez a infiintat o comisie guvernamentala pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, dupa ce grupul german Volkswagen a recunoscut ca a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifica emisiile poluante.
Saptamana trecuta, Guvernul francez a anuntat ca 11 vehicule, provenite atat de la producatori francezi cat si internationali, au fost testate iar rezultatele au aratat ca niciun alt producator, in afara de Volkswagen, nu a utilizat un software care sa falsifice rezultatele testelor de poluare.
Insa rezultatele au aratat ca emisiile unor automobile Renault, alaturi de alte automobile produse de constructori straini, depasesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon si oxizii de azot.
In 2015, vanzarile mondiale ale grupului Renault au crescut cu 3,3% pana la nivelul record de 2,801 milioane vehicule. Grupul francez a precizat ca marca Dacia a stabilit un nou record de vanzari, 550.920 autoturisme si utilitare fiind vandute la nivel mondial, in crestere cu 7,70% comparativ cu 2014.
Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …