REFERENDUM NEVALIDAT. Suceava, singurul județ care a depășit pragul de 30%

reportersite
08 octombrie 2018, 11:03

Aseară, la terminarea celor două zile de votare la referendumul pentru familie, nu a fost întrunită prezența necesară de 30% dintre alegători. La ora 19, la nivel național, prezența a fost de 18,87%, iar la închiderea urnelor aceasta s-a ridicat doar la 20,41%. In mod surprinzător sau nu, în județul Suceava s-a înregistrat cea mai mare prezență din țară – 30,67%. In municipiul Suceava prezența a fost de 24,84%. La ora 19.00, la Vatra Dornei votaseră 29,39 %, la Câmpulung Moldovenesc  – 21,33 %, la Fălticeni – 27,03%,  la Rădăuți 25,29 %, la Siret prezența s-a ridicat la 25,62 %, la Gura Humorului 23,35 %, la Vicovu de Sus – 39,07 %. Din totalul de 158.185 voturi din județ, 13.755 au fost exprimate pe liste suplimentare, iar 1.236 de voturi au fost introduse în urna mobilă

Secțiile de votare, deschise pentru două zile în cadrul referendumului pentru familie, s-au închis aseară la ora 21.00. Biroul Electoral Central a anunțat duminică prezența la vot pentru ora 19.00, în a doua zi a referendumului pentru familie, aceasta fiind de 18,87%. Din totalul de 18.278.496 de alegători înscriși pe liste permanente, până la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87 % din totalul de alegători. Din totalul de 18.278.496 de alegători înscriși pe liste permanente, până la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87 % din totalul de alegători. Județe fruntașe: Suceava (28,79%), Dâmbovița (26,8%), Bihor (26,6%), Botoșani (25,2%) și Neamț (25%). În județul Suceava, la o secție deschisă în Vatra Dornei, prezența la vot este de 70%. În alte 17 secții, prezența depășește, la ora 19.00, 50 de procente. În județul Teleorman, prezența la vot a fost de 20,4%, în Arad- 19%, Iași- 19,4%, Brașov- 16,3 procente.

Județe cu prezență redusă: Covasna (7,89%), Harghita (10,2%), Tulcea (13,3%), Constanța (13,7%).

În județul Covasna, în 16 secții, nici la ora 19.00, în a doua zi de referendum, nu s-a atins pragul de 3%. În Capitală, prezența la vot duminică, la ora 19.00, a fost de 14,6%. În Diaspora și-au exercitat dreptul la vot 111.457 persoane, cea mai mare prezență fiind la o secție din Londra, 5.466 votanți. La ora 21.00, la închiderea urnelor, prezența pe plan național a fost de 20.41%.

Prezență de 30,67% în județul Suceava

La Suceava, conform raportărilor BEC, la ora  21.00, prezența la vot a fost de 30,67% din totalul de 601.417 alegatori inscrisi pe liste permanente, fiind singurul județ din țară unde a fost depășit pragul de 30%. La ora 19.00, în mediul rural au votat, până la ora 19.00, 105.184 alegători, în mediul urban prezentându-se 67.992 cetățeni. Din totalul de voturi, 13.755 au fost exprimate pe liste suplimentare, iar 1.236 de voturi au fost introduse în urna mobilă.

La încheierea primei zile de votare, sâmbătă seara se prezentaseră la urne 6,81 % dintre alegători, judetul nostru fiind atunci al șaptelea din țară din acest punct de vedere. În cursul zilei de sambata, prezența la urne în Suceava a evoluat astfel: la ora 19: 6.03%; la ora 16: 4.37%; la ora 13: 2.85%,  la ora 10: 1.12%.

Conform cifrelor furnizate de BEC duminică la ora 21.00, în municipiul Suceava a fost o prezență vot de 24,84%. La ora 19.00, se înregistraseră 24.309 votanți din cei 104.085 de alegători înscriși pe listele permanente. S-au consemnat 1.924 votanti pe liste suplimentare și 259 votanti cu urna mobilă. Cele mai mari valori ale prezenței în municipiul Suceava s-au înregistrat în secțiile de votare de la COLEGIUL TEHNIC „SAMUIL ISOPESCU” – 33,76%, COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ ,,SPIRU HARET” – 37,43%;  COLEGIUL DE ARTĂ „CIPRIAN PORUMBESCU”  – 34,64%, USV – 33,48%; DIRECȚIASILVICĂ SUCEAVA – 34,56%. Valori mici s-au înregistrat la secțiile: COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU” – 10,25%, GARA BURDUJENI – 7,78%; GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 9 – 12,43%.

Tot la ora 19.00, în municipiul Câmpulung Moldovenesc prezența era 21,33 %, din cei 16.750 alegatori inscrisi pe liste permanente, la Fălticeni – 27,03% din 26.106 alegatori,  la Rădăuți 25,29 % din 28.030 alegători, Vatra Dornei prezența era de 29,39 % din 14.079 alegător; la Siret prezența s-a ridicat la 25,62 %, la Gura Humorului 23,35 %, la Vicovu de Sus – 39,07 %, Salcea – 32,80 %, Solca – 25,80 %, Milișăuți – 27,99 %, Liteni – 16,39 %, Frasin  – 25,72 %.

Președintele USR cere demisia Guvernului

Președintele USR, Dan Barna, a cerut duminică, după închiderea urnelor a votul pentru referendum, demisia Guvernului Viorica Dăncilă, care a „aruncat 40 de milioane de euro pe o fantasmă”. Barna a spus că numărătoarea paralelă efectuată de USR indică o prezență finală de 19,5%. Astfel, invalidarea consultării populare arată că, „dincolo de încercările (…) disperate ale lui Dragnea și Tăriceanu de a promova o guvernare prin frică, România e o națiune europeană, tolerantă și modernă.

Mai mulți liberali îi spun #ajunge lui Orban. Mesaj comun: Conducerea PNL dezbină  

Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină și propune o politică retrogradă. Mesajul a fost postat și de Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției. „Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură și către un nou eșec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge” este mesajul care apare pe paginile de Facebook ale liberalilor Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista. Mai mulți liberali și-au manifestat și în trecut nemulțumirea față de conducerea actuală a PNL pentru că nu au fost consultați în probleme precum sesizarea penală pe numele premierului Dăncilă sau poziționarea față de proiecte importante în Parlament. Ultima nemulțumire a fost legată de atitudinea partidului față de referendumul privind redefinirea familiei.

PSD: Este halucinant modul în care au boicotat în secții

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat duminică, după închiderea secțiilor de votare, că rezultatul votului la referendum este eșecul românilor în general și că a existat o acțiune de boicotare în secțiile de votare. „Pentru cei de la USR e o fantasmă. De aceea sunt mici. Domnul Orban spune că a fost un vot de blam pentru Dragnea. În primul rând acesta nu a fost un vot politic. Evident sunt niște aberații de la acest partide, PMP, USR, PNL și Iohannis au vehiculat-o în ultima săptămână ca formăp de boicot. 4 milioane de români e o cifră gigant, 4 milioane de români au venit să se exprime. Să nu ieși ca președinte să spui că vei veni la vot, să ceri poporului să iasă la vot, să te ascunzi și să te duci în ultimele minute așa cu sictir. Uitați-vă ce cozi au fost în diaspora”, a declarat Codrin Ştefănescu.Acesta a vorbit și despre boicotul de la secții. t

 

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. firicel 08/10/2018 la ora 18:07 -

    E nasoala rau. Molima securismului e peste tot.Romanasii nu au mers la vot pentru ca sunt ”cretini”. Ei nu au mers pt. ca se tem. Tu ca om simplu cum te-ai simti, cand pe retelele sociale interlopii se aduna in bresle ale terorii Rusine. Interlopii sunt mana in mana cu ”activistii schimbarii in stil interlop”. De asta nu iese lumea la vot. pt. ca lumea se teme. Pt. ca interlopii se organizeaza in carteluri. Pt ca Piesedeul e moale si nu isi activeaza ostasii. Bai FLACAI e groasa rau pentru voi daca lasati uniunea securistilor ramasi prinsi in sistem sa va ”telorizeze”.