Thursday , April 18 2024

Rectificări bugetare în plus la toate primăriile din județ

La ședința extraordinară de Consiliu Județean de ieri s-a împărțit, pentru echilibrarea bugetelor locale, suma de 584.000 lei. Municipiul Suceava a primit 11.000 de lei n celelalte municipii din județ au primit câte 7.000 de lei, iar orașelor și comunelor sucevene, fără discriminare, le-au intrat în cont câte 5.000 de lei  

 
DSC03678


 
Consiliul Județean Suceava s-a reunit ieri în ședință extraordinară, pentru a supune spre discuție deliberativului de către conducerea executivă a CJ trei proiecte de hotărâre legate de repartizarea de sume pentru unitățile administrativ-teritoriale, pentru bugerul propriu al județului Suceava, precum și pentru actualizarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumelor pentru finanțarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă din județul Suceava, pe anul 2016. La toate cele trei proiecte, inițiator a fost Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava. Acesta a deschis ședința de Consiliu Județean cu un prim mesaj de felicitare pentru  PSD – formațiunea politică ce a câștigat alegerile de duminică, 11 decembrie 2016 – și cu al doilea mesaj prin care s-a transmis dorința de colaborare în continuare pentru ca obiectivele importante ale județului să devină realitate.
Dan Ioan Cușnir a acceptat scuzele președintelui comisiei juridice, Ioan Bădeliță, pentru întârzierea la convocarea ședinței extraordinare, cerând explicații legate de motivul pentru care o ședință extraordinară pe această temă nu s-a convocat săptămâna trecută. Gheorghe Flutur a explicat că acest lucru nu era posibil pentru că joi, săptămâna trecută erau încă cel puțin 20 de unități administrativ-teritoriale din județ care nu apucaseră să transmită rapoartele solicitate, pentru a se face rectificarea de buget.
Sume alocate pentru echilibrarea sumelor alocate în 2016, la ultima rectificare
Conform hotărârii CJ de repartizare pe unitățile administrativ-teritoriale din județul Suceava a sumelor alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016, din suma totală de 584.000 lei, municipiul Suceava va primi 11.000 de lei; Câmpulung Moldovenesc  7.000; Fălticeni 7.000; Rădăuți 7.000 și Vatra Dornei 7.000 de lei.
Toate cele 11 orașe  – Gura Humorului, Siret, Solca, Broșteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Vicovu de Sus – vor primi câte 5.000 de lei. Toate localitățile rurale din județul Suceava vor primi, de asemenea, câte 5.000 de lei, conform hotărârii de Consiliu Județean votată în unanimitate ieri, 13 decembrie 2016. Toate cele trei proiecte de hotărâre de Consiliu Județean au fost votate în unanimitate, inclusiv cel de-al treilea proiect, privind alocarea către toate unitățile administrativ-teritoriale de sume pentru finanțări de acțiuni vizând respectarea drepturilor copiilor, elevilor și tine-rilor cu nevoi speciale.
Conform unui alt proiect de hotărâre votat ieri în unanimitate au mai fost alocațe sume de bani în plus pentru copiii și adulții din sistemul de  asistență socială, în cuantum total de 7,02 milioane de lei, o rectificare pozitivă. Pe fiecare unitate administrativ-teritorială, pentru drepturile copilului, au fost alocate  în județul Suceava sume în valoare totală de 65.000 de lei. (Neculai ROSCA)
 
 
 
 
 

Vezi si

Camion și remorcă în valoare de 60.000 de euro, confiscate de polițiști în urma interceptării unui transport ilegal de lemn

De asemenea, au fost confiscați și peste 23 m.c. gater buștean, în valoare de cca. …

One comment

  1. Sunt bune și la alteceva alegerile acestea. Vreau să spun și sper că am dreptate, că datorită rezultatului alegerilor parlamentare am intrat în normalitate și s-a repartizat frățește sumele indiferent de culoarea politică a primarilor. Gândițivă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi câștigat PNL.