Tuesday , May 14 2024

Recomandările poliţiştilor suceveni pentru perioada Sărbătorilor de Paşti

politisti recomandari -1A

In încercarea de a diminua infracţiunile în perioada Sărbătorilor de Paşti, poliţiştii suceveni au lipit peste 150 de materiale preventive pe toate tonetele din zona centrală a municipiului Suceava, din faţa Casei de Cultură, dar şi în zona lăcaşelor de cult. Oamenii legii au transmis sucevenilor mai multe recomandări pentru a fi evitate tâlhăriile şi furturile din genţi şi bagaje

Adeseori oamenii cad victime infracţiunilor doar pentru că alţii, certaţi cu legea, agresează pentru un pachet de ţigări, o oarecare sumă de bani sau pentru a-şi face singuri dreptate. Persoane de toate vârstele şi din toate mediile sociale sunt victime ale infracţiunilor cu violenţă, din motive aparent minore ajungându-se la adevărate tragedii. Cauzele actelor de violenţă sunt diferite, pornind de la conflicte spontane, neînţelegeri cu privire la proprietate, interes material, ură, gelozie, răzbunare, multe tragedii petrecându-se pe baza consumului de alcool. De multe ori consumul de alcool este şi cauza generatoare a unor comportamente infracţionale ce au ca finalitate săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie. La nivelul judeţului Suceava, în primele trei luni ale anului 2013 au fost sesizate un total de 21 infracţiuni de tâlhărie, cu opt mai puţine faţă de anul trecut.
Totodată, în zonele comerciale sau cu aflux sporit de persoane, creşte gradul de risc privind infracţiunile de furt din genţi şi buzunare. De altfel, acest gen de infracţionalitate înregistrează un trend ascendent, în primele trei luni din anul 2013 fiind sesizate 52 de asemenea fapte, faţă de 37 în anul 2012. Având în vedere apropierea sfintelor sărbători de Paşti şi implicit o creştere a numărului cetăţenilor care se vor afla pe străzi în noaptea de ~nvie-re, poliţiştii Compartimen-tului de Analiză şi Preve-nire a Criminalităţii desfă-şoară activităţi de informare şi responsabilizare a cetăţenilor în cadrul campaniei „Sărbători în Siguranţă”.
În perioada 29 aprilie – 3 mai 2013, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminali-tăţii şi poliţiştii de proximitate au afişat peste 150 de materiale preventive, afişe şi autocolante, pe toate tonetele din zona centrală a municipiului Suceava, din faţa Casei de Cultură. De asemenea, materiale similare au fost afişate în zona lăcaşelor de cult. Afişele conţin recomandări preventive minime pe linia prevenirii infracţiunilor de tâlhărie şi furt din genţi şi buzunare.
politisti recomandari -2AÎn acest context poliţiştii vă recomandă, în noaptea de Înviere, să evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoane gălă-gioase; să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool; să evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de va-loare pe care le aveţi asupra dumneavoastră; să alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice; să vă deplasaţi în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane; nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.
Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii, deratizare, colectarea gunoiului menajer, nu daţi curs unor astfel de solicitări. Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112. (C.Z.)

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …