Saturday , April 20 2024

Reacții pozitive ale credincioșilor după pelerinajul atipic al raclei moaștelor Sfântului Ioan în mai multe localități ale județului

 „Şi dacă această boală nu se va sfârși curând, nu ne vom lăsa cuprinși de deznădejde, nici nu ne va slăbi credința, nici nu ne vom pierde dragostea, ci mai stăruitor ne vom ruga, având drept pildă viața și mucenicia Sfântului nostru!”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

În actualul context epidemiologic, demersul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a purta racla cu moaștele Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava prin mai multe localități din județ a fost apreciată de credincioși. „Nu a fost o procesiune în sensul tradițional, având în vedere contextul, ci totul a fost planificat, în cel mai mic detaliu, în urma consultărilor cu autoritățile locale și județene, stabilindu-se localitățile prin care urma să se treacă pentru a ajunge în cât mai multe comunități. Dacă la începutul acestei pandemii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, de vrednică pomenire, s-a organizat un eveniment similar, însă doar pe raza municipiului Suceava, înțelegând nevoia credincioșilor de a-și simți ocrotitorul aproape, s-a hotărât replicarea procesiunii din primăvară în tot județul”, se arată într-un comunicat cu titlul „Sus să avem inimile!” postat pe site-ul Arhiepiscopiei.

Astfel, în dimineața prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, racla cu odorul cel prețios a fost ridicată pe umerii slujitorilor catedralei și așezată într-o mașină împodobită cu flori și icoana Sfântului, pentru a porni pe meleagurile sucevene. Timp de două zile, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse prin județ cu ajutorul unui automobil a ajuns în toate protopopiatele din Eparhie: Suceava 1, Suceava 2, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți. Racla a fost însoțită de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de părintele arhimandrit Serafim, stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, de părintele arhimandrit Valerian, mare eclesiarh la Catedrala Arhiepiscopală, și de un sobor de preoți și diaconi de la Centrul Eparhial Suceava. Efortul clericilor a fost răsplătit prin credința pe care au văzut-o la credincioși, manifestată natural, indiferent că este vorba de cei întâlniți aproape de bisericile pe lângă care a trecut cortegiul cu sfintele moaște sau pe la porțile curților unde oamenii așteptau cu candele, icoane, lumânări și, uneori, flori ori pe la spitalele pe la care au trecut.

În prima zi, Sfântul Ioan a adus binecuvântarea sa în Protopopiatele Suceava I, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, poposind preț de câteva clipe la mănăstirile Dragomirna, Bogdana, Putna, Sihăstria Putnei, Marginea, Sucevița, Moldovița, Gheorghițeni pentru ca obștile de maici sau de călugări să înalțe rugăciuni stăruitoare pentru încetarea acestei boli. Traseul a mai inclus Siret, Spitalul Rădăuți, precum și Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, Sadova, Spitalul Vatra Dornei, Spitalul Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și a revenit spre seară la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou.

„Alături de preoții lor, sucevenii, unii îmbrăcați în frumosul port bucovinean, în semn de respect și prețuire, nu l-au lăsat singur pe Sfântul lor drag, ieșind în pragul porților cu flori și busuioc, lumânări și candele aprinse, cu icoane și ștergare cusute în casă, cu lacrimi în ochi, cuget înălțat spre Dumnezeu și inimă smerită”, se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei.
secretarasite
Conform sursei citate, în cea de-a doua zi, procesiunea s-a îndreptat către mănăstirile Probota, Cămârzani, Râșca, Sihăstria Râșca, Slatina, Voroneț și Humor, din protopopiatele Fălticeni și Suceava II, continuând momentul de rugăciune început în prima zi. Nu au fost trecute cu vederea nici spitalul din Fălticeni și cel județean, așezămintele pentru persoane defavorizate de pe lângă mănăstirile Buciumeni și Groși, Așezământul de Asistență Socială „Sf. Andrei” Fălticeni, așezământul de bătrâni din Suha-Mălini, aducând astfel mângâiere bolnavilor și personalului medical, copiilor și bătrânilor, celor lipsiți de sprijin și celor singuri. „și dacă această boală nu se va sfârși curând, nu ne vom lăsa cuprinși de deznădejde, nici nu ne va slăbi credința, nici nu ne vom pierde dragostea, ci mai stăruitor ne vom ruga, având drept pildă viața și mucenicia Sfântului nostru!”, se mai arată în comunicatul de pe site-ul Arhiepiscopiei. (D.P.)
secretarasite

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …