Tuesday , April 23 2024

Răspuns oficial: lucrările la drumul expres Pașcani-Siret vor începe în 2017 cu tronsonul din județul Suceava

A anunțat ieri președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.Lucrările vor începe anul viitor și vor fi terminate în termen de trei ani

 harta drum expres


Construcția drumului expres Siret-Pașcani cu legătură în autostrada spre București va începe anul viitor cu tronsonul din județul Suceava, a anunțat luni președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. El a făcut public răspunsul pozitiv primit de la ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, în urma solicitărilor pe care le-a făcut în ultimele luni. „Ca urmare a solicitărilor formulate de dumneavoastră privind traficul auto pe drumul European 85, a  deschiderii unor noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și în conformitate cu prevederile art. XV din OUG 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport, precum și pentru modificarea unor acte normative, implementarea proiectului de infrastructură Pașcani-Suceava-Siret va începe cu anul 2017, cu elaborarea documentației tehnico-economice, respectiv studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție”, se menționează în răspunsul primit de la ministrul Transporturilor. Drumul expres care va cuprinde câte două pe fiecare sens va avea următorul traseu: Pașcani – Dolhasca – Verești – Suceava – Dărmănești – Siret. Traseul va fi unul diferit față de traseul drumului European 85. Acest drum, care este cunoscut în Master Planul General de Transport ca „Drumul Siretului”, are o valoare estimată de 486,99 de milioane de euro, fără TVA și o lungime de 101,5 kilometri, urmând a fi construit în trei ani de zile. Investiția va fi implementată în două etape: etapa I Pașcani-Suceava, cu o valoare estimată de 289,99 milioane de euro fără TVA și o lungime de 60,5 kilometri, și etapa II Suceava-Siret, cu o valoare estimată de 196,2 milioane de euro fără TVA și o lungime de 41 de kilometri, cu mențiunea că lucrările vor începe din județul Suceava.flutur - 19 august 2016
Flutur: “Este o investiție foarte importantă pentru locuitorii din nordul Moldovei”
Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că această investiție care se va realiza cu fonduri europene este extrem de importantă pentru județul Suceava, apreciind decizia ministrului Transporturilor și a premierului Dacian Cioloș ca lucrările să înceapă din județul nostru. El a subliniat că drumul expres face un nod cu viitoarea autostradă Iași-Târgu Mureș undeva în zona Pașcani. „Am făcut eforturi în ultimele luni pentru această legătură rapidă Suceava – București. Am solicitat în mod expres să grăbească prima etapă cu venirea drumului până la Suceava și s-a aprobat. În trei ani se va construi drumul expres, care este o investiție foarte importantă pentru locuitorii din nordul Moldovei. Traficul zilnic pe drumul European 85 București – Bacău – Suceava – Vama Siret, pe tronsonul Drăgușeni – Suceava – Vama Siret, este un adevărat coșmar. Suceava este un județ turistic, cu mare aglomerare de mijloace de transport pe tot parcursul anului, iar întârzierea realizării unui drum rapid care să preia traficul de pe E85 aduce mari prejudicii economice întregii zone atât participanților la trafic, cât și localităților traversate de singurul drum european care asigură legătura cu municipiul București. Situația este critică și datorită faptului că drumul E85 în traversarea județului Suceava are partea carosabilă cu lățimea de 8 metri, cu numai o singură bandă de circulație pe sens, în timp ce din București până la Roman circulația se desfășoară pe același drum european reabilitat cu două benzi de circulație pe sens”, a mai spus Flutur. (O.S.)
 
 
t
 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

6 comments

  1. Dupa alegerea zburatorului, dar si inainte de alegerea sa, a fost foarte trambitata problema nefinalizarii soselei de centura. Flutur a ciripit in stilul PDL-ist securistic, la fel cum promitea PDL ceva anisori in urma prin gurita bolnaviorului drag STOLO, care promitea ca pensia minima sa fie de MULTI EURO, cred vreo 500, ca la FINELE LUI 2016!!! v-a fi gata soseaua de centura daca vine el.
    Numai cine nu vrea NU vede cum se circula pe centura finalizata.
    Dar lasa, ca o sa faca PDL-ul si o sa dreaga! O sa mai apara centre de informare turistica, sau centre alte traditiilor populare, ca sa dea de lucru vechilor clienti PDL-isti, iar intre timp se fura din padurile sucevene cu nemiluita.

  2. povesti marca Fluturel , prinde bine cica la fraieri , se va termina ca si centura Sucevei

  3. Cum rămâne cu promisiunea făcută înainte de alegerile locale..”de luni începem reconstrucția județului”. De fapt nu s-a spus care luni. Poate și acest drum începe să se facă de luni. Cred că această promisiune are ca de obicei un puternic iz electoral. Adică votați PNL dacă vroiți să aveți drumul expres și dacă iese vom vedea noi dacă îl vom face (că doar sunt atâtea piedici când vrem să realizăm ceva). Și dacă nu iese avem scuza că ceilalți nu ne lasă să-l facem.

  4. cine dracu va mai crede

  5. Domnule Flutur iarasi dezinformati!!!!
    In 2017 va incepe elaborarea documentatiei tehnico-economice, studiul de fezabilitate, proiect tehnic…etc. Astea pot dura 2-3 ani! Dupa care are loc licitatia, la care se pot depune contestatii si contestatii….etc
    Deci executia propriu zisa a drumului expres Pascani Suceava Siret…nu poate incepe mai repede de 2-3 ani in cazul in care nimeni nu contesta rezultatul licitatie!
    Asadar nu mai mancati …serbet…cu lingurita!
    Trebuia sa va treziti acu 8-9 ani la inceputul mandatului anterior de presedinte CJ!!! Dar atunci v-ati ocupat de nimicuri inloc sa va ocupati de infrastructura importanta a judetului!
    Acu inainte de alegeri iarasi recitati poezii pe gustul votantilor!

  6. “Opere fluturisciene” sau cum spunea “MUTULICA” Romania lucrului bine facut ,unul si acelasi lucru ,promisiuni,cheltuieli cu documentatia,aprobari,studii fezabilitate [noua gaselnita de a fura banul public cu acte prin diferite firme ale lor si acolitilor],iar lucrarea ca atare poate va incepe daca va incepe ,dar nu se va termina [stim cu totii modelul flutur] .De ce nu termini Gheorghe ceea ce ai inceput prin judet cu ani in urma si apoi sa incepi hora banului public cu documentatiile?Avem atatea drumuri judetene in care ai turnat in campaniile anterioare cate un kilometru -doi de asfalt si asa au ramas,chiar centura Sucevei etc……