Wednesday , April 24 2024

Puțin peste 10% dintre pensionarii care au solicitat bilet vor pleca luna viitoare la tratament

Din cele 403 cereri depuse, doar 58 de pensionari vor beneficia de bilete de tratament prin Casa Județeană de Pensii. Plecarea în stațiuni va avea loc în perioada 2-6 aprilie 

pensionari

Casa Județeană de Pensii Suceava va începe distribuirea biletelor de tratament pentru seria a IV-a a anului în curs. Numărul de bilete de tratament alocate județului nostru pentru această serie este de 58, iar plecarea în stațiuni se va face la începutul lunii viitoare, mai exact în perioada 2-6 aprilie. Pentru cele 58 de bilete de tratament în stațiuni balneare, au fost depuse la sediul Casei Județene de Pensii un număr de 403 cereri. Cei 58 de pensionari care vor beneficia de aceste vacanțe pot alege dintre stațiuni cum ar fi 1 Mai, Amara, Buziaș, Bălțătești, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Moneasa, Nicolina, Ocna Sugatag, Olănești, Pucioasa, Sângeorz, Saturn, Sovata, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Techirghiol, Vatra Dornei. Persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament se pot prezenta la sediul Casei de Pensii cu biletul de trimitere, formular în regim special, de la medic, în dublu exemplar, buletinul de identitate și cuponul de pensie aferent lunii martie 2016. La ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului sau, în cazuri excepționale, o altă persoană desemnată de către titular pe baza unei procuri autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. “Conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se pot acorda, în condițiile legii, și alte categorii de prestații, printre care și biletele de tratament. Acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanților îndreptățiți, în limita numărului de locuri, asigurate în unități de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cererile pentru acordarea unui bilet de tratament se pot depune oricând în cursul anului 2016”, menționează reprezentanții CJP.
Casa Județeană de Pensii Suceava eliberează și în regim gratuit bilete de tratament balnear pentru pensionarii cu grad de invaliditate care pot dovedi că au recomandare în scris de la medicul de familie în acest sens. Pensionarii care doresc să intre în posesia biletelor disponibile vor trebui să se prezinte la Casa Județeană de Pensii cu talonul de pensie, actul de identitate și o trimitere de la medicul de familie, trimitere din care să rezulte numele stațiunii recomandate pentru efectuarea tratamentului. Pentru a obține un bilet gratuit, se ține cont dacă solicitantul a mai beneficiat în ultimii doi ani de un astfel de bilet, dar și de cuantumul veniturilor realizate din pensie, indemnizație sau alte prestații prevăzute de legi speciale, venituri realizate ca asigurat, de care beneficiază conform evidențelor Casei Județene de Pensii. Biletele de tratament balnear se acordă individual. In cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear gratuit. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament balnear repartizat potrivit criteriilor în vigoare conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament balnear în cursul acelui an calendaristic.
La nivelul județului Suceava sunt peste 25.000 de pensionari de invaliditate, dintre care aproximativ 1.000 sunt de gradul I, alte 12.000 sunt pensionari de invaliditate gradul II și restul de gradul III. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …