Saturday , December 3 2022

PSD Suceava a câştigat alegerile în mediul urban

afis psd [800x600]


Cetăţenii din localităţile urbane ale judeţului Suceava care ieşit la vot, duminică, la scrutinul pentru alegerile europarlamentare, au dat cele mai multe voturi pentru lista naţională a alianţei electorale PSD – UNPR – PC. Cu ani în urmă, electoratul din mediul urban vota fie cu PNL, fie cu PDL, însă acum s-a văzut o orientare la stânga, PSD vrând să se legitimeze ca partid de oraş iar PDL îi rămâne să se prezinte ca un partid de ţară, exact invers faţă de 2008.
Totuşi, prezenţa la alegerile europarlamentare nu a fost atât de mare încât să nu poată fi schimbări la următoarele alegeri. De asemenea, cu excepţia Fălticeniului, în niciunul din municipiile din judeţ PSD nu a obţinut peste media pe judeţ. Nici în celelalte oraşe din judeţ unde PSD a obţinut cele mai multe voturi, nu a trecut de media pe judeţ, excepţie Cajvana, Dolhasca, Milişăuţi şi Vicovu de Sus unde, de altfel, nici nu s-a înregistrat o prezenţă mare la vot.
Menţionăm că la nivel de judeţ, voturile valabil exprimate au fost 159.414 iar PSD a obţinut 63.966 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 40,12%.
In municipiul Suceava PSD a obţinut 32,08% din sufragiile valabil exprimate, întrunind 8.261 de voturi, urmat de PDL care a obţinut un procent de 20,30% cu 5.227 de voturi valabil exprimate. Menţionăm că primarul Ion Lungu a câştigat în 2012 al treilea mandat candidând din partea PDL, dar de doi ani s-a retras din politică ş- nu s-a mai implicat activ alături de niciun partid politic. PNL a obţinut un ruşinos 7,29% iar PMP 6,55%. Asta înseamnă că ambele formaţiuni politice nu au reuşit să câştige în municipiul reşedinţă de judeţ cât a reuşit Mircea Diaconu cu 14,22%. Un alt candidat independent a reuşit să treacă pragul electoral care e stabilit pentru independenţi, adică 3%. Este vorba de Iulian – Pericle Capsali care a întrunit 3,27% din sufragii, cu puţin peste Forţa Civică – partid care a obţinut 3,17% şi peste PRM care a întrunit 2,8% sau independentul Peter Costea cu 2,39% sau PP-DD cu 2,19%.
In Câmpulung, dezamăgire printre liberali, la Fălticeni dezamăgire la PSD că nu au obţinut 65% din cauza lui Mircea Diaconu
In municipiul Câmpulung Moldovenesc, PSD a obţinut de asemenea cele mai multe voturi, adică 1.451 din cele peste patru mii valabil exprimate. Pe locul doi s-a clasat PDL cu 1.016 iar pe locul trei PNL cu 662 de voturi, în vreme ce Mircea Diaconu a obţinut 604 voturi valabil exprimate. PMP a obţinut 252 de voturi iar pentru PRM au votat 227 de câmpulungeni. Primarul este condus de liberalul Mihăiţă Negură care este unul din membrii de vază ai PNL. „Nu pot să nu spun că nu sunt dezamăgit, dar asta este viaţa. Mergem înainte!”, a declarat Mihăiţă Negură. „Sunt sigur că în perioada următoare vom primi două – trei milioane de euro pentru pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc”, a spus, cu o anumită doză de ironie, primarul liberal din Câmpulung Moldovenesc.
In municipiul Fălticeni, câştigător categoric a fost PSD care a obţinut peste 57% din sufragii, urmat la mare distanţă de PDL cu 10,2%. Mircea Diaconu a obţinut 7,59% iar PNL a obţinut 7,57%. „Voiam mai mult. Ne-am propus 65%, dar Mircea Diaconu a luat mai mult decât ne-am fi aşteptat în municipiul Fălticeni iar un număr foarte mare de voturi au fost anulate şi aveau ştampila pusă atât pe PSD, cât şi pe Mircea Diaconu. Au fost vreo 500 de buletine, adică în jur de 7%. Este un zvon cum că unii adversari ar fi încercat pe unii bătrâni despre care au auzit că votează cu PSD să dea votul şi pentru Mircea Diaconu, dar este un zvon”, a spus primarul PSD de Fălticeni, Cătălin Coman.
Primarii de Rădăuţi, Vatra Dornei şi Broşteni nu au reuşit să îşi ducă partidele pe locul 1
Si la Rădăuţi, unde este primar PDL, cei de la PSD au obţinut 31,24% din sufragii iar PDL a obţinut cu 13 procente mai puţin. Pe locul al treilea s-a clasat Mircea Diaconu cu 13,1% iar pe locul al patrulea PNL cu 8,47%, la circa 1,6% distanţă situându-se PMP.
Aceeaşi situaţie este şi la Vatra Dornei unde municipiul este condus de un primar care a candidat în 2012 din partea PDL, dar unde partidul acestuia s-a clasat pe locul 2, cu 17,06% din voturile valabil exprimate faţă de 35,89% cât a obţinut PSD. Mircea Diaconu a obţinut peste 12% faţă de PNL care abia a depăşit 8%. Niciun alt partid sau candidat nu a reuşit să treacă pragul electoral în municipiul Vatra Dornei.
Si în oraşul Broşteni, localitate cu primar liberal, a câştigat PSD cu 33,53% iar PDL s-a clasat pe locul 3 cu aproape 12% iar PNL a câştigat puţin peste 15%. Locul patru i-a revenit PP-DD-ului cu 11% iar Mircea Diaconu a întrunit 7,21%. Niciun alt partid nu a trecut pragul de 5% şi niciun alt candidat independent nu a reuşit să obţină 3%.
 Cajvana rămâne roşie, Dolhasca redevine roşie iar Frasinul a început a se înroşi
In Cajvana s-au prezentat la vot foarte puţini dintre cei înscrişi pe liste şi anume 854 din care 810 au avut voturi valabil exprimate, în condiţiile în care pe liste erau trecute peste şase mii de persoane. „Sunt peste 3.500 de cetăţeni plecaţi peste hotare”, a explicat primarul PSD al oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, motivul absenteismului său. 54% este rezultatul obţinut de PSD, urmat de 19% pentru PDL iar PMP a obţinut 6,9%. PNL nici măcar nu a trecut pragul electoral la Cajvana, ca de altfel niciun alt partid politic sau candidat independent.
In Dolhasca – oraş cu primar care a candidat din partea PDL după ce a plecat de la PSD şi care a făcut rocada din nou – din 2680 de voturi valabil exprimate, 1344 au fost date pentru PSD, 18% fiind date pentru PDL, 8,54% pentru PNL, 5,89% pentru PP-DD iar 5,19% pentru PMP. Niciun alt partid politic ori candidat independent nu a reuşit să treacă pragul electoral în Dolhasca.
In Frasin – oraş cu primar democrat liberal, PDL a obţinut 24,5% iar PSD a luat 38,65% din sufragii pe când PNL a întrunit 8,49% iar PMP a luat 5,59%. Niciun alt partid politic nu a mai trecut pragul de 5%, însă doi candidaţi independenţi au trecut la limită pragul de 3% în oraşul Frasin: Mircea Diaconu şi Iulian – Pericle Capsali.
In Gura Humorului şi în Liteni PSD a câştigat la mustaţă, la Milişăuţi detaşat
In oraşul Gura Humorului, condus de un primar liberal influent Marius Ursaciuc, scorul electoral cel mai bun a fost obţinut de PSD cu 27%. PDL şi PNL au obţinut 20,44% şi, respectiv, 20,01% din sufragii. Mircea Diaconu a obţinut 11% din voturile valabil exprimate. Marius Ursaciuc a evitat să facă vreun comentariu, ieri, pe motiv că s-ar fi aflat la Iaşi cu o problemă personală. Niciun alt partid politic ori candidat independent nu a trecut pragul electoral, în Gura Humorului.
In oraşul Liteni, condus de un primar PDL, pe primul loc s-a clasat PSD cu circa 35%, la o diferenţă de nici două procente fiind PDL iar PNL a obţinut 9,8% şi PP-DD întrunind puţin peste 5%. PMP a avut peste 3% iar primarul Tomiţă Onisii a spus printre oamenii din PDL că aici ar fi o posibilă explicaţie a scorului strâns care a înclinat în favoarea PSD. Mircea Diaconu, cu 4,08%, este singurul independent care a trecut pragul electoral în Liteni.
Cu 48,82%, PSD este partidul câştigător în oraşul Milişăuţi, condul de social democratul Mircea Laurus, urmat la mare distanţă de PDL cu 18,5% şi de PNL cu 10,2%. PMP a obţinut 5,1% iar alte partide sau candidaţi nu au trecut pragul electoral la Milişăuţi.
Salcea şi Siret au fost pierdute la mustaţă de PSD, nu şi Solca, iar la Vicovu de Sus a triumfat PSD
In oraşul Salcea a câştigat cele mai multe voturi PDL-ul, adică 33,78%. Oraşul este condus de primarul PDL Ilie Lungu, aflat la al treilea mandat. Pe locul doi, la circa patru procente distanţă de află PSD iar PNL nu a ajuns la 7%, fiind devansat de PP-DD care a obţinut peste 8%. Cu 4,28%, independentul Costea Peter l-a devansat pe independentul Mircea Diaconu care a obţinut 3,81% din voturile valabil exprimate în Salcea.
In oraşul Siret, condus la al doilea mandat consecutiv de primarul liberal Adrian Popoiu, lupta s-a dat în mod crâncen între PNL şi PSD iar PNL a câştigat la un vot diferenţă. Astfel, cu 31,77% (732 de voturi valabil exprimate), PNL se poate lăuda că a obţinut cel mai bun rezultat într-un oraş din judeţul Suceava, chiar mai bun faţă de cel obţinut de Marius Ursaciuc la Gura Humorului, spre care s-au tot îndreptat privirile şi speranţele liberalilor din judeţul Suceava. PSD a obţinut în Siret 731 de voturi, adică un procent de 31,72%. In afară de aceste două partide, doar PDL a reuşit să facă pragul în oraşul Siret, obţinând 10,59% din voturi iar de la independenţi doar Mircea Diaconu a obţinut puţin peste 9%. In rest, niciun candidat independent sau partid politic nu a trecut pragul la Siret.
In oraşul Solca, unde este primar care a candidat din partea PDL, PSD a câştigat 30,8%, cu 5,1% mai mult decât PDL. Incă trei partide au trecut pragul electoral la Solca: PNL (10,6%), PP-DD (5,6%) şi PRM (5,5%). Mircea Diaconu a obţinut 9,8 procente.
In oraşul Vicovu de Sus, unde este primar PSD, a fost o prezenţă la vot foarte scăzută, de 1.537 de alegători, în condiţiile în care populaţia oraşului este comparabilă cu cea de la Gura Humorului. 49,3% din cei care s-au prezentat la urne au votat cu PSD, pentru PDL votând 15% iar pentru PNL puţin peste 5%. In oraşul Vicovu de Sus, independentul Mircea Diaconu a trecut pragul obţinând 3,8%, dar a fost devansat de Iulian – Pericle Capsali cu 4,03% şi de Costea Peter cu 4,81%. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Peste 23,6 milioane de lei au încasat sucevenii care au cazat refugiați ucraineni

De la începutul războiului în Ucraina, România a cheltuit 75 de milioane de euro pentru …

One comment

  1. alex koczynski

    trimiteti hotii la conducerea tarii ati furat atata timp mancavar ciuma de jigosi