Thursday , July 25 2024

Protocol de colaborare între Mănăstirea Putna și Statul Major al Forțelor Terestre

„Dorim să onorăm moștenirea lăsată de Ştefan cel Mare și Sfânt și să întărim legătura dintre Armată și Biserică, promovând valorile și obiectivele comune. Dau un singur exemplu, cel de apărare a trupului și sufletului neamului”, a spus marți, la Mănăstirea Putna, General-locotenent Ciprian Marin, Şeful Statului Major al Forțelor Terestre.

Reprezentantul Armatei a participat la Sfânta Liturghie oficiată la 520 de ani de la mutarea la cele veșnice a Sf. Domnitor Ştefan cel Mare, la finalul căreia a semnat, din partea Statului Major al Forțelor Terestre, un protocol de colaborare cu Mănăstirea Putna.

„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare nu a fost doar un mare comandant, nu a fost doar un lider militar de excepție, ci un susținător fervent al credinței și al eforturilor românilor – spirituale, în primul rând. Numele său a însuflețit românii în toate momentele de răscruce ale istoriei și a unit românii de pretutindeni”, a spus General-locotenent Ciprian Marin.

„Ce dovadă mai bună decât faptul că suntem acum împreună la căpătâiul acestuia 520 de ani mai târziu de la trecerea sa la cele veșnice. Aceasta este o mărturie clară de recunoaștere a moștenirii pe care ne-a lăsat-o. O moștenire durabilă, care continuă să ne inspire și astăzi.”

„Voievodul Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei care au marcat și această importantă legătură dintre Biserică și Armată. Prin faptele sale ne-a lăsat o moștenire pe care trebuie să o ducem mai departe: apărarea neamului și credinței străbune”, a adăugat șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

„Cooperarea dintre cele două instituții, Armată și Biserică, rămâne la fel de relevantă și astăzi. În fața provocărilor și nu numai, solidaritatea și coeziunea sunt absolut necesare. O armată puternică se definește nu numai prin militari bine pregătiți în știința militară, ci și sufletește și moral.”

Obiectul protocolului îl constituie crearea cadrului de colaborare extins în vederea organizării de activități culturale comune, aniversarea sau comemorarea evenimentelor cu semnificație deosebită în viața și istoria poporului român, precum și organizarea de manifestări și ceremonii în scopul educării personalului militar și civil și în special a tinerei generații, în spiritul respectului față de tradițiile militare și religioase românești.

Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a menționat că protocolul a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

După liturghia de hram, în incinta mănăstirii a avut loc un ceremonial militar deosebit, care a inclus depunere de coroane de flori la mormântul sfântului domnitor, un exercițiu militar de tip drill-team și defilarea mai multor instituții și structuri militare.

Vezi si

Zona de munte a județului, sub Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar …