Thursday , March 28 2024

Protecția Copilului Suceava a început o anchetă în cazul fetiței încuiate în mașină, la Mamaia. Primarul din sat: Este o familie deosebită

Familia fetiței a fost identificată, fiind vorba despre doi tineri, căsătoriți de puțin timp, care locuiesc într-o comună din județul Suceava u primarul comunei respective spune despre cei doi părinți că formează o familie respectabilă din comunitate, care a muncit o bună perioadă de timp în Anglia și soțul s-a întors acum acasă, în concediu, în timp ce soția a rămas în România în concediu de creștere a copilului. Cel mai probabil, Protecția Copilului va cere includerea părinților într-un program de consiliere și vor fi monitorizațicopil masinatn-min

Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Suceava a declanșat marți o anchetă după imaginile apărute pe Facebook cu fetița de un an care ar fi stat încuiată într-o mașină parcată la soare, în stațiunea Mamaia.

Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Suceava s-a autosesizat după apariția imaginilor cu fetița de un an care ar fi stat încuiată într-o mașină parcată la soare și a cerut autorităților din comuna în care locuiește familia acesteia să facă o anchetă socială.

Familia fetiței a fost identificată, fiind vorba despre doi tineri, căsătoriți de puțin timp, care locuiesc într-o comună din județul Suceava.

Autoritățile locale spun că este vorba de o familie respectabilă din comunitate, care a muncit o bună perioadă de timp în Anglia și soțul s-a întors acum acasă, în concediu, în timp ce soția a rămas acasă în România în concediu de creștere a copilului.

“Cei de la Protecția Copilului au cerut o anchetă socială în acest caz. Este o familie deosebită, știu cine sunt, nu sunt probleme cu ei. Probabil a fost un accident. Sunt proaspăt căsătoriți, au muncit în străinătate, în Anglia. Este o familie deosebită, cât se poate de normală, nu sunt probleme în comunitate cu ei. Nu cred că trebuie luate măsuri și noi nu vom propune să fi luat măsuri mai grave, plasament familial sau altceva. Eu am fost la mare și ieri a fost foarte cald, 32 de grade, e posibil să o fi lăsat două-trei minute să fie meargă undeva, să lase sau să ia ceva. O fi vreo greșeală, o neatenție”, a declarat primarul comunei în care trăiește familia.

Purtătorul de cuvânt al direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, a declarat că cel mai probabil părinții vor fi incluși într-un program de consiliere și vor fi monitorizați.

“Instituția noastră s-a autosesizat. Am luat legătura cu Direcția Generală de Protecție a Drepturilor Copilului Constanța care se pregăteau și ei să trimită o sesizare scrisă către instituția noastră. Cu sprijinul Poliției am identificat familia și am solicitat Primăriei să facă o anchetă socială în acest caz. Este vorba despre o familie tânără, care între timp a ajuns deja acasă, colegii noștri au pornit spre localitatea din care este pentru a lua declarații și pentru a afla împrejurările în care s-a produs incidentul. Cel mai probabil părinții vor fi cuprinși într-un program de consiliere și vor fi monitorizați. Vrem însă să atragem atenția asupra modului incorect în care cei care au sesizat problema pe rețelele de socializare au acționat. Martorii fi trebuit să sesizeze cazul, să ceară sprijinul unui polițist local, dacă tot au vrut să se implice ar fi trebuit să o facă până la capăt” a declarat pentru  Nicoleta Daneliuc.

Imagini cu o fetiță de un an, încuiată într-o mașină parcată la soare, în stațiunea Mamaia, au fost postate pe Facebook, internauții comentând că micuța este închisă de cel puțin 30 de minute și părinții ar fi plecat la plajă.

În filmare apare un autoturism cu numere de Suceava, iar pe bancheta din spate, așezată într-un scaun pentru copii și asigurată cu o centură, se vede o fetiță, de aproximativ un an, care nu pare agitată sau că ar suferi de ceva. Cei care au filmat incidentul au comentat că micuța ar fi fost închisă și abandonată în mașină mai bine de 30 de minute, timp în care părinții ar fi fost plecați pe plajă.

Oamenii se arătau revoltați de faptul că micuța a fost lăsată singură, încuiată în mașină, iar unii chiar au sugerat să spargă geamul autoturismului și să anunțe Poliția.

În cele din urmă, nimeni nu a sunat la Poliție, însă în urma apariției imaginilor pe Facebook, oamenii legii s-au autosesizat, relatează Mediafax.

 

 

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …

One comment

  1. Monstrii astia de parinti, chiar nu au nimic de spus? S-au ascuns ca sobolanii pe sub mese? Cat de cretin sa fii, cat de lipsit de minte si educatie sa fii sa lasi un copil legat in scaun cu geamurile inchise la soare…inalienati mintal…iar primaria cu limba in fund o familie respectabila…cum poti spune asa ceva dupa ce sa intamplat???