Tuesday , March 19 2024

Promoția 2021 ”Regele Mihai I – 100” a Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc își ia rămas bun de la liceu

ȚTimp de patru ani, cei 116 absolvenți ai Colegiului Național Militar <Ștefan cel Mare> și-au împletit destinul cu mediul cazon, iar acum se pregătesc pentru zborul final, cel al maturității. Au suferit și s-au bucurat împreună, nu au uitat să viseze și au luptat să își atingă țelurile. Urmează două etape importante în viața de licean militar: susținerea examenului de Bacalaureat și admiterea la învățământul militar superior. Mai sunt doar două trepte de urcat pentru ca visele lor să prindă contur. Ei au fost pe rând elevul din formație, fruntașul care pășea temător spre viitor, caporalul care visa la trecerea pe sub Arcul de Triumf și sergentul care acum este plin de nostalgia anilor de liceu”, au consemnat reprezentanții colegiului militar.

Promoția 2021 ”Regele Mihai I – 100” a Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc este formată din 116 tineri, care se află acum la capătul unui drum care s-a dovedit a fi plin de provocări, încercări și greutăți. Dar cărarea pe care au parcurs-o în anii de liceu a fost presărată și cu evenimente frumoase, multe realizări și experiențe inedite. Liceenii se vor alătura celor peste 12.000 de absolvenți care vor păstra mereu vii amintirile de la poalele muntelui Rarău.

”Timp de patru ani, cei 116 absolvenți ai Colegiului Național Militar <Ștefan cel Mare> și-au împletit destinul cu mediul cazon, iar acum se pregătesc pentru zborul final, cel al maturității. Au suferit și s-au bucurat împreună, nu au uitat să viseze și au luptat să își atingă țelurile. Urmează două etape importante în viața de licean militar: susținerea examenului de Bacalaureat și admiterea la învățământul militar superior. Mai sunt doar două trepte de urcat pentru ca visele lor să prindă contur. Ei au fost pe rând elevul din formație, fruntașul care pășea temător spre viitor, caporalul care visa la trecerea pe sub Arcul de Triumf și sergentul care acum este plin de nostalgia anilor de liceu”, au consemnat reprezentanții colegiului militar.

Gândurile de final de liceu ale celor 116 absolvenți ai Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au fost așternute pe foaie și transmise spre a fi mărturie a unei etape de neuitat din viețile lor.

”M-am născut (A)tipic și vreau să îmi păstrez acest statut. Farmecul colegiului militar stă în oamenii ce-i dau viață. Liceul militar înseamnă, după patru ani, o lecție. Nu mulți o învață, unii își doresc, dar nu o înțeleg, alții o trăiesc în adevăratul sens al cuvântului. Unii au curajul de a spune că le va fi dor, alții se arată reci și insensibili. Unii varsă lacrimi la retrăirea momentelor, alții încearcă să le uite. Am crezut că ce fac, fac bine și, privind în jurul meu, simt că am făcut bine. Părăsesc liceul militar cu un cumul de trăiri. Voi păși peste pragul academiei cu mândrie, pentru că sunt absolvent al acestei instituții, îmi îmbrățișez părinții cu dor și înțeleg că tot ce am vrut a fost ca timpul să mai stea” – Clasa a XII-a A.

”Oare ce va urma? O să plângi. O să îți fie dor. O să regreți. Vei pierde, vei pleca și o să te doară, dar vei învăța să trăiești cu toate, să privești oamenii în ochi. Vei învăța să mergi drept și sigur pe tine, să lași oameni importanți în urmă și să îți continui drumul. Vei fi puternic… dacă nu cumva toate acestea sunt lecții deja învățate în anii ce au trecut” – Clasa a XII-a B.

”Încercând să rezumăm colectivul clasei a XII-a C, am ajuns la un colaj cu de toate. Suntem și am fost diferiți, nu vom schimba asta la final. Am descoperit o unitate în diversitate. Multiple schimbări au ca punct comun consolidarea eurilor proprii, iar acum, la ultima strigare a catalogului suntem 24 de caractere care cumva au reușit să funcționeze împreună. Am consolidat un liceu al nostru, divizat în patru ani plini de amintiri și evoluții concomitente” – Clasa a XII-a C.

”Un ultim mesaj vibrează sub nota ultimilor pași cadențați în acest tablou al educației militare, numit colegiul militar. Timpul nu este doar un hoț, el ne-a dăruit prieteniile strâns legate, experiențele deosebite, instrucția și cunoașterea unor persoane ce ne-au motivat și îndrumat spre alegerea celei mai potrivite căi pentru noi. Sub trecerea ireversibilă a acestuia, am învățat că orice problemă are rezolvare, că necunoscuții din prima zi a clasei a IX-a pot deveni o a doua familie. Orele de instrucție, distanța fizică dintre noi și casă, pregătirea îndelungată și momentele în care totul părea imposibil sunt prețul și, totodată, recompensa pentru acești patru ani în care ne-am format și am devenit o ancoră a responsabilității și maturității” – Clasa a XII-a D.

”Suntem în pragul unui sfârșit de care fugeam cu toții, dar știm că în zâmbete există o forță tămăduitoare. Mai este atât de puțin până la comanda <<Compania a IV-a, LIBER!>>. Am împărțit pachetele de acasă, am luat pixul colegului, am întârziat la oră, ne-am certat din nimicuri, ne-am ajutat să învățăm pentru test, am făcut totul împreună, dar totul a fost cândva – pentru ultima dată. Nu am fost perfecți, un grup de 13 băieți și 11 fete, toți curioși, vorbăreți și zgomotoși, extrovertiți și sinceri, am creat un front al drumului de LM-ist, o poveste ingenioasă și unică. Într-un careu al caracterelor puternice noi suntem plutonul 5”, semnat, sfios și îndrăzneț, clasa a XII-a E. (O. N.)

Vezi si

Lemn fără acte în valoare de aproape 80.000 de lei, confiscat de Garda Forestieră de la doi gateriști din Brodina

În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …