Thursday , April 25 2024

Proiectul “Spitalul Comunității Tale”, la Spitalul Județean Suceava

Prin acest proiect, conducerea spitalului sucevean încearcă să câștige și mai mult încrederea pacienților în unitatea spitalicească. “Proiectul “Spitalul Comunității Tale” va deveni «umbrela» sub care vor fi implementate proiectele de investiții și dezvoltare viitoare din cadrul unității medicale. Toate acestea au ca obiectiv central îmbunătățirea continuă a calității actului medical și a îngrijirii, per ansamblu, oferite pacienților”, a declarat managerul Spitalului Județean, economistul Vasile Rîmbu  

Conducerea Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a demarat ieri proiectul “Spitalul Comunității Tale”, o inițiativă menită să aducă spitalul mai aproape de comunitatea în care activează și să susțină astfel dezvoltarea unei comunități cât mai sănătoase. Proiectul a debutat cu o conferință-dezbatere – Spitalul Județean de Urgență  – Unitate medicală de referință în Regiunea Nord-Est, urmând ca în cursul zilei de astăzi să aibă loc un eveniment educațional-informativ – “Responsabilitate în Comunitate”. “Proiectul <<Spitalul Comunității Tale>> va deveni “umbrela” sub care vor fi implementate proiectele de investiții și dezvoltare viitoare din cadrul unității medicale. Toate acestea au ca obiectiv central îmbunătățirea continuă a calității actului medical și a îngrijirii, per ansamblu, oferite pacienților”, a declarat managerul Spitalului Județean, economistul Vasile Rîmbu.

În ultimii zece ani, Spitalul Județean Suceava a beneficiat de transformări majore în urma proiectelor de investiții care au vizat dezvoltarea infrastructurii, modernizarea secțiilor și dotarea cu echipamente moderne, dezvoltarea serviciilor prin extinderea cu noi specialități medicale, precum și dezvoltarea resursei umane. “Investițiile realizate în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava reprezintă un răspuns absolut necesar în fața provocărilor din medicina de astăzi, pentru a le putea asigura pacienților condiții și servicii de îngrijire adecvate, la nivelul standardelor din Uniunea Europeană. Prin proiectul <<Spitalul Comunității Tale>> ne propunem să venim mai aproape de comunitatea în care activăm și să susținem astfel formarea unei comunități cât mai sănătoase. Este un angajament că vom continua investițiile și proiectele de dezvoltare pentru a le oferi sucevenilor, dar și pacienților din județele limitrofe, servicii medicale la standarde europene, la ei acasă, precum și pentru a le oferi viitoarelor generații de medici, o unitate medicală de care să fie mândri și în care să-și poată desfășura activitatea la un nivel de performanță cât mai calitativ”, a completat managerul spitalului sucevean, Vasile Rîmbu.

image description

De-a lungul anilor, Spitalul Județean Suceava a bifat mai multe premiere în sistemul public de sănătate dinn România, prin proiectele implementate, și anume este primul spital din țară certificat oficial pentru introdu­cerea unui sistem de management anticorupție și este primul spital care a introdus un sistem de identificare a pacienților internați, cu ajutorul brățărilor electronice.

Cele mai recente proiecte de investiții din cadrul unității medicale includ achiziția de echipamente PET-CT și SPECT-CT în vederea dezvoltății unui laborator de medicină nucleară extrem de important în gestionarea pacientului oncologic, modernizarea și extinderea blocului oparator, construirea a patru noi săli de operație, pe lângă cele 13 existente, reabilitarea și mo­der­nizarea Secției de Cardiologie cât și moder­nizarea Stației Centrale de Sterilizare. Totodată, un alt proiect major, în curs de finalizare, care va fi inaugurat în cadrul inițiativei “Spitalul Comunității Tale” urmărește extinderea și mo­der­nizarea Ambulatoriului integrat al spitalului și al spitalizării de zi. Proiectul urmează să fie încheiat în luna octombrie. Valoarea totală a investițiilor prevăzute în ultimii zece ani se ridică la mai mult de 70 de milioane de euro, dintre care, aproximativ 30% provin din surse proprii ale unității spitalicești, 27% de la Consiliul Județean, aproximativ 23% din fonduri europene, aproape 17% de la Ministerul Sănătății și aproximativ 1,5% din fonduri au venit de la Consiliul Local Suceava. “Consiliul Județean Suceava este un partener de drum și de dezvoltare pentru Spitalul Județean. Prin investițiile realizate în cadrul spitalului, am dorit ca pacienții din Bucovina să se poată trata corect, civilizat și la standardele de calitate și performanță a ceea ce înseamnă medicina modernă de astăzi. Investițiile în sănătate trebuie să reprezinte o responsabilitate pentru orice autoritate locală, deoarece ocrotirea sănătății populației este un drept garantat de Constituție”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

La dezbaterile care au avut loc ieri a parti­cipat și doctorul Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, prof. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul Universității “Ştefan cel Mare” Suceava, medicul Claudiu Cobuz,  președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Suceava, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților și Alina Comănescu, președintele Asociației “Sănătate pentru Comunitate”. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …