Friday , March 29 2024

Proiectarea zonei de agrement din pădurea Zamca scoasă la licitație pentru a treia oară

După ce nici la a doua licitație care a avut loc cu câteva zile înainte de Paști nu au fost depuse oferte, ceea ce a dus la anularea în mod automat a licitației pentru proiectarea zonei de agrement „Pădurea Zamca”, Primăria Municipiului Suceava a reluat demersul său.

De această dată, Primăria a luat în calcul faptul că suma estimată pentru licitație – 400.000 de lei, fără TVA – ar putea să nu fie atractivă, cum de altfel în cotidianul Obiectiv de Suceava a fost publicată această apreciere de cel puțin două ori. Ca atare, Municipiul Suceava a procedat de o analiză privitoare la suma estimată pentru proiectarea întregii zone de agrement în sensul de a actualiza indicatorii tehnico-economici iar suma estimată a fost majorată la 650.000 de lei fără TVA.

Suprafața de pădure-parc pe care Municipiul Suceava o deține este de circa 101,5 hectare. În suma respectivă, Primăria vrea să obțină un studiu de fezabilitate (inclusiv a studiilor de teren) și apoi un proiect tehnic și detalii de execuție pentru zona de agrement care urmează a se face în Pădurea Zamca. Pe data de 25 mai este termenul final de depunere al ofertelor și rămâne de văzut dacă suma a fost actualizată în întâmpinarea interesului operatorilor economici de profil sau nu.

Ca și în cazul zonei de agrement pe care Municipiul Suceava o va face la Parcul Şipote, suprafața desfășurată a construcțiilor propuse a se face la Zamca va putea fi de cel mult 10% din suprafața acoperită de vegetație forestieră. Totodată, cel puțin 70% din suprafața pădurii-parc Zamca va trebui amenajată ca softscape, adică teritoriu amenajat moale, preponderent cu vegetație și suprafețe permeabile. Conceptul diferă însă, dacă la șipote se are în vedere realizarea unui parc care să aibă ca destinație susținerea activităților culturale, la Pădurea Zamca va fi mai degrabă un parc de aventuri. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …