Tuesday , June 25 2024

Programul Revelionului în aer liber organizat de Primărie în centrul Sucevei

Primăria Suceava organizează și în acest an Revelionul în aer liber, pe esplanada centrală a orașului,  cu un program artistic folcloric și vedete ale muzicii ușoare.  La miezul nopții, spectacolul de artificii va marca trecerea în noul an – 2023.

Programul Revelionului a fost anunțat de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat și artiștii care concertează la spectacolul dintre ani.

”Primăria Suceava organizează anul acesta Revelionul în aer liber. După doi ani de zile în care nu a putut fi organizat, iar anul trecut am dat doar spectacol de artificii, anul acesta avem muzică pentru toate gusturile. Revenirea la o viață fără restricții, după perioada pandemică în care toata lumea a trăit cu constrângeri și lipsa socializării, organizarea unui spectacol de amploare este binevenit. Evenimentul se dorește a fi unul de exceptie, cu atât mai mult cu cât spectacolul pirotehnic de anul acesta va fi unic”, a  spus primarul Ion Lungu.

Iată și programul serii:

  • ora 20:00: Antonia Seciu, Adriana Crainiciuc, Răzvan Ciobanu, Gabriela Teișanu, Nicolae Vieru, Dana Dăncilă și Marius Zgâianu;
  • ora 21:00: Bogdan (Medvedi – de la fosta trupă MAXIM);
  • ora 21:30: Lavinia Penciuc, Lucica Păltineanu, Doina Petroaie, Ciprian Petroaie și Alexandru Recolciuc;
  • ora 22:00: Anda Adam;
  • ora 22:40: Clara Hurjui, Gheorghiță Rotaru, Nicoleta Cojocaru și Sorin Filip;
  • ora 23:00: Bosquito;
  • ora 23:45: Margareta Clipa;
  • ora 00:00: Foc de artificii.
  • Spectacolul de pe esplanada centrală va continua și după miezul nopții, când vor cânta Grațiela Bălan, Călin Brăteanu, Laura Hăidău, Ansamblul Folcloric Sălceanca și Fanfara Stămăteanca (Stamate).

”Vă așteptăm cu drag la Revelionul organizat de municipalitate în aer liber la noaptea dintre ani!”, a transmis primarul Ion Lungu. (O.S.) 

Vezi si

CSM Suceava are o sportivă calificată oficial la Jocurile Olimpice de la Paris

Rădăuțeanca Mădălina Amăiestroaie (21 de ani) va reprezenta România în proba olimpică de tir cu …