Friday , March 29 2024

Programul de Paști al marilor magazine: Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Carrefour, Auchan și Penny

Programul Kaufland, Auchan, LIDL și Penny în perioada de Paști a fost anunțat de marile magazine, iar supermarketurile și hipermarketurile și-au adaptat intervalul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale. Programul va fi modificat față de cel normal, dar ca în ceilalți ani, vor avea închis pe 16 aprilie, în duminica Paștelui, iar înainte și după Paști majoritatea unităților vor funcționa cu program scurt.

Kaufland

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, Kaufland a modificat programul magazinelor sale. Astfel, la Suceava vineri va fi deschis între 6.30 și 22.30, sâmbătă între 6.30 și 17. 30, duminică va fi închis, iar luni va fi tot program scurt, între 9.00 și 17.00.

Auchan

Pe 14 aprilie, în Vinerea Mare, Auchan Suceava va fi deschis până la ora 23.00. În data de 15 aprilie, va fi program scurt, până la ora 18.00, iar în duminica de Paști va fi închis. Luni, 17 aprilie, în a doua zi de Paști, Auchan va deschide la ora 10:00.

Carrefour

Carrefour va funcționa cu program normal până sâmbătă, 15 aprilie, când magazinul va fi deschis în intervalul 08:00 – 17:00, de Paști va fi închis, iar luni, 17 aprilie va fi deschis de la ora 10:00 până la 22:00. De marți, 18 aprilie 2023, Carrefour va reveni la orarul normal, și anume 08:00 – 22:00.

Penny

Lanțul de magazine Penny și-a anunțat programul magazinelor pentru perioada sărbătorilor Pascale. Astfel, în perioada 10 aprilie-14 aprilie, magazinele Penny vor funcționa în intervalul 7:00–23:00, deci inclusiv în Vinerea Mare. Pe 15 aprilie, sâmbătă, Penny va fi deschis în intervalul 6:30 – 18:00. Pe 16 aprilie, de Paști, va fi închis, iar pe 17 aprilie, luni, în a doua zi de Paști programul va fi în intervalul 9:00 – 16:00.

Lidl

Cu ocazia sărbătorilor de Paști, și magazinele LIDL vor avea un program diferit. Astfel, în intervalul 10-14 aprilie, inclusiv vineri, magazinele LIDL vor funcționa în intervalul 07.00-22.00. Pe 15 aprilie, sâmbătă, magazinele vor fi deschise în intervalul 07.00-18.00. Duminică, 16 aprilie, și luni, 17 aprilie, toate magazinele LIDL vor fi închise. Începând de marți, 18 aprilie, magazinele vor reintra în programul normal. (O.S.)

 

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …