Friday , April 19 2024

Programul de lucru al Serviciului pentru Eliberarea Paşapoartelor Suceava se prelungeşte în luna august

Serviciul va funcţiona diferit în luna august, mai precis între 3 şi 28 august a.c.. Modificările se fac din cauza aglomeraţiei care se crează în fiecare an în luna august

 
aglomeratii pasapoarte [800x600]

 Programul de lucru al personalului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Suceava, în perioada 3 august – 28 august 2015 se modifică. Schimbarea programului de lucru este cauzată de aglomeraţia care apare în fiecare an în luna august. In vederea evitării acesteia, afost modificat programul de lucru al personalului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Suceava. Conform acestuia, în perioada sus menţionată, programul este următorul:  preluarea imaginilor şi a documentelor la sediul serviciului se vor efectua zilnic, între orele 08.00 şi 19.00, iar la punctul de lucru mobil Rădăuţi se vor efectua marţi între orele 08.00 şi 16.00. In schimb, programul de eliberări paşapoarte la sediul serviciului a rămas neschimbat, respectiv: luni, marţi, joi, vineri între orele 08.30 şi 16.30 şi miercuri între 08.30 şi 18.30. Potrivit reprezentanţii Instituţiei Prefectului, solicitanţii se pot programa on-line, de pe site-ul http://www.prefecturasuceava.ro/.
De menţionat este faptul că la sediul serviciului, în fiecare dimineaţă, pentru ziua în curs, pe baza actului de identitate, se distribuie bonuri cu numere de ordine şi intervalul orar când trebuie sa se revină cu documentele şi chitanţele achitate pe numele titularului de paşaport. Pentru a evita orice neînţelegere, precizăm că nu este posibil ca o persoană să primească bon decât pentru sine ori familia sa. Valabilitatea paşaportului simplu electronic este de cinci ani, iar pentru minori cu vârsta sub 12 ani valabilitatea este de trei ani. Termenul de eliberare este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 292 lei pentru documentele cu valabilitate cinci ani şi de 266 lei pentru cele cu valabilitate trei ani. Totodată, valabilitatea paşaportului simplu temporar este de 12 luni, termenul de eliberare fiind între două ore şi trei zile lucrătoare, taxele însumând 222 lei. Taxele se achită la orice agenţie CEC din judeţ, iar cea de trezorerie la sediul serviciului de luni pană joi în intervalul orar 08.00-15.00, vineri 08.00-13.00 sau la ghişeele de trezorerie din judeţ.
Din analiza statisticilor anilor anteriori, în luna august se înregistrează cele mai multe solicitări din partea cetăţenilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi temporare, iar pentru evitarea aglomeraţiei, asigurarea unor servicii civilizate şi soluţionarea cu operativitate a cererilor, s-a emis ordinul de modificare al serviciului. (I.G.N.)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …