Thursday , April 25 2024

Profesorul Radu Vatavu, de la Facultatea de Inginerie Electrică Suceava, premiat de Academia Română


La finalul săptămânii trecute, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017. Din cele 70 de distincții acordate pentru recompensarea performanței culturale și științifice românești, premiul ”Mihai Drăgă­nescu” în domeniul științei și tehnologiei informației i-a revenit prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu, din cadrul Facultății de Ingi­nerie Electrică și Ştiința Calculatoarelor a Universității ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), pentru grupul de lucrări ”Smart-Pockets – Body-deictic gestures for fast acces to personal data during ambient interactions”.


”Grupul de lucrări premiat de Academia Română abordează problematica actuală a proiectării de interacțiuni naturale om-calcula­tor pentru accesarea, prin intermediul gestu­rilor, a informației afișate de ecrane ambien­tale. Materialul științific este unul special, deoarece introduce un nou concept intitulat <smart pockets> ce implementează metafora buzunarului <inteligent>, prin care buzunarele obișnuite sunt transformate în dispozitive pentru stocarea informației digitale. Cercetarea științifică a fost publicată în anul 2017 în revista <International Journal of Human-Computer Studies>, publicație știin­țifică clasată pe primul loc în cadrul ­dome­niului Ergonomics, conform clasamentului Web of Science Journal Citation Reports. Te­matica abordată îmbină elemente specifice domeniilor de cercetare ale inteligenței ambientale, sistemelor omniprezente, realității mixte, interacțiunilor tangibile, precum și interfețelor naturale om-calculator. Aceste do­menii sunt reprezentative pentru sfera de investigație științifică a echipei Laboratorului de Cercetare în Mașini Inteligente și Vizualizarea Informației din cadrul Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare MANSiD al USV”, se precizează într-un comunicat al USV.
Evenimentul s-a desfășurat în Aula Aca­demiei Române, premiul fiind înmânat de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Adunării Generale. Pre­­­­miile Academiei Române, fiecare având numele unei personalități din domeniile științific și cultural, reprezentate în cele 14 secții ale Academiei Române, sunt acordate pentru realizări deosebite în: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …