Wednesday , April 24 2024

Profesorii nu cedează. Greva generală continuă, în paralel cu marșuri zilnice în centrul Sucevei, la care și-au anunțat prezența sute de angajați din învățământ

Greva generală din școli intră în a cincea zi, după ce negocierile dintre sindicaliști și reprezentanți ai Guvernului nu au dus la încheierea conflictului de muncă. Prof. Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, a declarat că membrii de sindicat nu renunță la grevă, numărul acestora menținându-se constant în ultimele zile. Totuși, nemulțumirile par să crească cu fiecare negociere eșuată între Guvern și federațiile sindicale din învățământ. Drept urmare, după negocieri, sindicaliștii suceveni mută greva generală în stradă.

Vineri este prima zi în care va avea loc o ”adunare publică” pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, organizată de Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava și Uniunea Județeană a Sindicatelor ”Pro Educația”. Peste 300 de angajați din învățământul sucevean și-au anunțat prezența la marșul din centrul Sucevei, între orele 11.00 și 12.00, pentru a-și manifesta public nemulțumirile. Astfel de marșuri vor avea loc zilnic, cel puțin până pe 31 mai, după cum au transmis sindicaliștii, iar în funcție de rezultatele negocierilor cu Guvernul aceste adunări publice vor putea fi continuate și după mini-vacanța de Rusalii.

Greva generală a demarat luni 22 mai, în peste 97% dintre unitățile de învățământ din județul Suceava, iar marți procentul a crescut la 98,5%. În unele școli 100% din angajați au întrerupt activitatea didactică, iar în altele procentele sunt mai mici, însă greva generală a pătruns în mai toate unitățile școlare din județ.

Peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au adunat joi, de la ora 11:00, în Piața Victoriei, și au pornit la ora 12:00 în marș de protest până la Palatul Parlamentului. Sute de elevi li s-au alăturat, iar mai mulți copii au ieșit din parcurile care mărginesc Calea Victoriei și le-au făcut cu mâna, potrivit edupedu.ro. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că mitingul de proporții din Piața Victoriei este răspunsul dat de profesori la oferta venită din partea Guvernului, care nu cuprinde nicio majorare salarială, ci doar carduri de sprijin. Următorul marș de amploare, în București, a fost anunțat pentru marți, 30 mai. (O. NUȚU)

 

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …