Saturday , April 20 2024

Procesiune religioasă de Izvorul Tămăduirii cu Icoana Maicii Domnului “Portărița”, la Rădășeni

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va avea loc o Procesiune cu Icoana Maicii Domnului Portărița în parohia Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Rădășeni.

Potrivit unei informări de pe contul de facebook al respectivei parohii, procesiunea va avea loc vineri, 7 mai și va începe aproximativ la ora 14:00. „Vom merge cu mașina și vom opri la Troițe unde vom spune ectenii și rugăciuni, iar traseul este la fel ca la Ajun, întâi sectorul dinspre cimitir, apoi centrul parohiei, după care sectorul de la Fântâna eroilor spre (locul) Sub Fânaț. Prin această procesiune ne dorim ca Maica Domnului prin Icoana sa, Portărița, să ne ocrotească, să ne fe­rească de toate relele și să binecuvânteze casele noastre, familiile și gospodăriile noastre”, se arată în respectiva informare.

Într-o mai veche informare se preciza despre „Sfânta Icoană a Maicii Domnului Portărița de la Rădășeni” că a fost dusă pentru restaurare la Atelierele Patriarhiei Române, iar asta cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic. De asemenea, cu osteneala Preasfințitului Timotei – fiu al acestor meleaguri, restaurarea a fost săvârșită.

Pe data de 22 aprilie, ora 18.30, împreună cu primarul comunei Rădășeni, Neculai Perju, a fost adusă icoana respectivă de la București și a fost săvârșită Slujba Acatistului în cinstea Maicii Domnului. „Când ne închinăm, noi nu cinstim lemnul și materia din care este alcătuită icoana, ci ne închinăm și cinstim și cerem ajutorul și binecuvântarea celui zugrăvit în sfânta Icoană”, se preciza într-o mai veche postare din prima Duminică a Postului Mare. (D.P.)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …