Friday , March 29 2024

Primul automobil hibrid românesc va fi prezentat la Monte Carlo

foto: capital.ro
Primul hibrid experimental din România va fi prezentat la sfârşitul acestei luni la Monte Carlo, în cadrul unei competiţii de automobile ce folosesc energii alternative.
Dacia Hamster Hybrid-Electricway este un studiu independent al „Centrului de Cercetare Universitară Ingineria Automobilului”, din cadrul Universităţii din Piteşti. Proiectul este derulat în cadrul programului EcoLOGIC şi are ca obiectiv realizarea unui automobil cu emisii CO2 de numai 99 g/km.
Automobilul foloseşte platforma tehnică a Daciei Sandero, cu un sistem de propulsie EcoMatic Hybrid System. Hamster este un sistem hibrid diesel-electric, de tipul plug-in, motorul termic fiind plasat sub capota din faţă, iar sistemul electric în partea din spate.
Denumirea maşinii a fost aleasă astfel încât să ilustreze scopul experimental al maşinii, acela de „cobai” pentru studenţi, dar este cu atât mai potrivit cu cât cuvântul „hamster” provine din limba germană şi defineşte capacitatea de a stoca şi de a face rezerve de energie. Citeşte mai mult pe green-report.ro.

Vezi si

Teste de aderență a asfaltului de pe Calea Unirii, în zona Grupului Școlar. Primăria va monta benzi rezonatoare și un parapet lângă trotuare

Vineri, pe Calea Unirii din Suceava, în zona situată între centrul orașului și vechiul Grup …