Thursday , May 2 2024

Primele cazuri de COVID în școlile sucevene. Cursuri online pentru circa 200 de elevi

Două clase de gimnaziu și cinci clase de liceu vor face școală online săptămâna viitoare, după ce au fost depistate cazuri de infectare cu COVID în rândul elevilor. Este vorba de câte un elev infectat din fiecare clasă. Circa 200 de elevi vor sta în carantină 14 zile sau, în cazul în care se vor testa și vor primi rezultate negative, vor sta acasă doar 7 zile, urmând să revină la cursuri în a 8-a zi.

Prima săptămână de școală se încheie cu bine pentru mii de elevi, însă alții vor petrece cel puțin următoarea săptămână în fața ecranelor, acasă, după ce activitatea didactică cu prezență fizică la clasele lor a fost sistată și mutată în mediul online. Este vorba despre câte un caz de infectare cu COVID într-o clasă de elevi, iar într-o singură situație un elev a trimis în mediul online două clase.

Până la momentul de față, sunt raportate două cazuri de COVID la elevi de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, care au trecut la învățământ online începând cu data de 15 septembrie, fiind vorba despre o clasă a V-a și una de a X-a. Tot cu aceeași dată, au fost suspendate cursurile față în față la o clasă a X-a, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Alte două clase a XI-a, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, au intrat în online începând cu data de 16 septembrie, deși un singur elev a fost raportat ca fiind infectat cu virusul SARS-Cov2. Acesta a participat la ora de franceză, care a reunit două grupe, din două clase diferite. Tot joi, 16 septembrie, au trecut la învățământ online elevii unei clase a IV-a, de la Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți, și elevii de la o clasă a X-a, de la Colegiul ”Lațcu Vodă” Siret.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, după această primă săptămână din noul an școlar, situația infectărilor cu COVID din unitățile de învățământ preuniversitar din județ va fi centralizată de instituție, iar de săptămâna viitoare informațiile vor fi actualizate zilnic.

Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății prevede scenariul verde de funcționare pentru unitățile de învățământ din localitățile în care rata de infectare a populației este sub 6 la mie, iar peste acest prag scenariul este roșu și presupune școală online. Apariția unui caz într-o grupă de preșcolari sau o clasă primară presupune suspendarea activităților cu prezență fizică și carantină de 14 zile pentru cei testați pozitiv sau care refuză testarea, ori o carantină de 7 zile și revenirea la cursuri în a 8-a zi în cazul celor testați negativ. În cazul elevilor peste 12 ani, la apariția primului caz de infectare în clasă activitățile didactice cu prezență fizică continuă pentru elevii vaccinați cu schema completă sau cei care au trecut prin boală în ultimele 6 luni, iar ceilalți elevi fac cursuri online. Și în cazul elevilor din clasele VII-XIII se impune o carantină de 14 zile pentru cei testați pozitiv sau care refuză testarea sau o carantină de 7 zile și revenirea la cursuri în a 8-a zi în cazul celor testați negativ.

În prima jumătate a lunii septembrie, 66 de copii din județul Suceava au fost diagnosticați cu COVID, cel mai mic pacient având doar două luni. Formele de boală sunt medii, însă, din cauza simptomelor specifice copiilor, necesită internare. (Oana NUȚU)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …