Saturday , September 24 2022

Primarul și localnicii din Mitocu Dragomirnei susțin că femeia care tocmai a născut al cincilea copil nu are nevoie de ajutor

”A susține o campanie umanitară pentru această familie este ca și cum am susține și am încuraja lenea”, consideră Radu Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei. Edilul comunei consideră că celor cinci copii le-ar fi mai bine într-un mediu de protecție socială. Pe de altă parte, mama susține că legarea trompelor uterine a fost cea mai bună soluție, pentru că nu-și mai dorește copii, iar costul pilulelor anticoncepționale este prea mare pentru bugetul familiei

Femeia din comuna Mitocu Dragomirnei care a născut de curând al cincilea copil și a solicitat ajutor din partea oamenilor de bine pentru că nu are bani de lemne iar sezonul rece se apropie, a împărțit comunitatea, cei mai mulți susținînd că nu are nevoie de ajutor și se găsește într-o situație complicată doar din vina ei. Primarul comunei, Radu Reziuc, se delimitează de orice fel de campanie umanitară pentru ajutorarea acestei familii, explicând că acești oameni refuză practic să muncească.

”A susține o campanie umanitară pentru această familie, este ca și cum am susține și am încuraja lenea. Acești oameni refuză să muncească. Li s-au oferit locuri de muncă, în comună, și au refuzat. Au pierdut până și multe din ajutoarele sociale pe care le primeau de la Primărie, deoarece copiii au multe absențe la școală. Micuții nu au lipsit pentru că au fost bolnavi, cum susțin acum părinții, ci pentru că adulții se trezesc după ora 11.00 și nu are cine să-i trimită la școală. Avem cazuri sociale în comună , dar sunt oameni muncitori și merită ajutor. Aceștia dacă primesc hăinuțe, le poartă până arată sub orice critică, apoi le aruncă.  Ştiu că vor primi altele. Nu se obosesc să le spele. Îmi pare rău de copii, ei nu au nicio vină pentru greșelile părinților. Ar trebui ca DGASPC să facă anchete serioase, pentru că sunt de părere că acestor copii le-ar fi mai bine într-un mediu de protecție socială, fiind prezenți la școală și având parte de educație ”, a declarat Radu Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei.

Reamintim că asistenții sociali au convins-o pe această mămică din Mitocu Dragomirnei să-și lege trompele uterine pentru a nu mai rămâne însărcinată, femeia aducând pe lume, zilele trecute, al cincilea copil, în condițiile în care, aceasta susține că descurcă foarte greu, depinde de ajutorul constant al Primăriei Mitocu Dragomirnei și al oamenilor de bine. Se pare că femeia nu are școală, nu știe să scrie și să citească iar soțul este mai mult plecat. Cei doi au împreună doi băieți în vârstă de 13, respectiv cinci ani, două fete în vârstă de opt și nouă ani, iar acum mai au încă o fetiță în vârstă de doar câteva zile. Medicii suceveni au consiliat-o, împreună cu asistenții sociali, și după operația de cezariană, i-au legat trompele, femeia nemaiputând acum să rămână din nou însărcinată. Contactată de reporterii cotidianului ”Obiectiv”, mama susține că legarea trompelor uterine a fost cea mai bună soluție, pentru că nu-și mai dorește copii, iar costul pilulelor anticoncepționale este prea mare, pentru bugetul familiei. Aceasta a mai povestit că nu poate să muncească, având tot timpul ocupat cu creșterea copiilor, iar casa în care locuiește este a soacrei sale, femeia amenințând-o mereu că o scoate afară din casă. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Exercițiu tactic inedit, la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc

În data de 22 septembrie, la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” a avut loc …

Leave a Reply

Your email address will not be published.