Thursday , April 25 2024

Primarul Lungu vrea sa ridice 10 parcari supraterane in municipiul Suceava

plan parcare 1

 Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, o inițiativă pentru care proiectanții au fost puși deja la treabă: cea de construire în oraș a unui număr de 10 parcări supraterane, fiecare cu până la cinci nivele și cu o capacitate maximă de 140 de locuri fiecare.
“O problemă presantă în municipiul Suceava este legată de locurile de parcare. Indiferent cât ne-am dori să facem în continuare parcări de reședință, să regândim sensuri unice, numărul de mașini din Suceava este foarte mare, lucru bun, însemnând bunăstare, putere de cumpărare, dar în același timp, cu infrastructura pe care o avem, nu putem găzdui aceste mașini. Ca atare, am prins în bugetul pe acest an un studiu pentru a realiza parcări supraterane în orașul nostru”, a declarat primarul municipiului reședință de județ. Primarul Ion Lungu a făcut publică ieri o propunere pentru 10 locații vizând construirea unor asemenea parcări, propunere care va fi supusă dezbaterii publice ce va fi derulată chiar de azi, până pe data de 1 mai a.c.. “Sunt 10 propuneri de locații pentru parcări supraterane, 5 dintre acestea în zona centrală, zona cea mai aglomerată, în ciuda amenajării parcărilor subterane, 3 vor fi în cartierul George Enescu, unde străzile sunt foarte înguste și sunt foarte multe mașini. Suntem în faza de modernizare a unor străzi în cartier și problemele parcării nu pot fi rezolvate doar prin renunțarea la un trotuar, cum ne-am propus pe Aleea Lalelelor. Ar urma să mai fie amenajată o parcare supraterană la Primărie și o alta în zona Zamca”, a anunțat primarul Ion Lungu.
El a prezentat schițele tehnice cuprinse în proiect  pentru o serie dintre parcările supraterane propuse a se ridica în perioada următoare, indicând și locațiile în care acestea vor fi amplasate. Astfel, un tip de parcare, pe o suprafață desfășurată de 680 de metri pătrați, cu 28 de locuri de parcare pe nivel și de la caz la caz se poate ajunge la 5 nivele – 140 de locuri de parcare maximum. Numărul de nivele va fi stabilit de la caz la caz, în funcție de zonă.
Unde ar putea fi construite noile parcări supraterane
Pentru zona centrală se prefigurează construirea unei parcări supraterane în fața Pieței Mari, unde Primăria are deja o parcare, zona este foarte aglomerată, iar o astfel de investiție s-ar impune. O altă locație propusă este zona Palatului de Finanțe, pe strada Vasile Bumbac, între restaurantul “Centru vechi” și casa parohială a Bisericii Catolice (o parte a părculețului din spatele statuii Bucovina Inaripată, n.r.). Ion Lungu a precizat că, de la caz la caz, ar putea să fie afectate și spații verzi. O altă locație o reprezintă parcarea din spatele fostului magazin Taylan, dar și o alta, de pe strada Meseriașilor, vizavi de sediul PSD. Parcarea din fața hotelului Bucovina, care aparține municipalității, a intrat de asemenea în acest proiect de construire a unor parcări supraterane.plan parcare 2
In cartierul George Enescu, un amplasament pentru o parcare supraterană este prefigurat între strada Zorilor și Aleea Saturn, în zona Pieței Mici. O altă construcție de acest fel ar urma să se ridice în zona “Mobila”, în spatele blocurilor de la Bulevard, în apropierea bisericii Sfânta Vineri. O altă locație în acest cartier este în spațiul verde de peste drum de Proiect Bucovina, în fața farmaciei. “Acolo este spațiu verde, dar este o zonă foarte aglomerată, stau mașinile una peste alta”, a explicat primarul Ion Lungu.
In plus, conform studiului realizat, primarul Sucevei apreciază că în spatele Primăriei se pretează construirea unei parcări supraterane, fiind o zonă foarte aglomerată. In cartierul Zamca s-a căutat îndelung un loc pentru o parcare supraterană. “Am mers pe ideea identificării unui spațiu în zona celor două biserici construite în cartier. Avem un spațiu al Primăriei și pe acesta vom putea să construim o parcare supraterană.
Este și o problemă de schimbare a mentalității, dacă vorbim de locuitorii de pe străduțele din cartierul Zamca, dar și pentru cetățenii din tot municipiul Suceava. Oamenii vor trebui să meargă pe jos câte 200-300 de metri până la parcarea supraterană. Altfel nu avem soluții”, a declarat primarul Ion Lungu, care a mai spus că începând de ieri acest proiect este în dezbatere publică, urmează să fie definitivate aceste locații, să fie consultați populația, asociațiile de proprietari, specialiștii.
Primarul a mai precizat că în acest an s-ar putea demara lucrările măcar la două parcări. El și-ar dori ca una să fie în zona George Enescu și una în zona centrală, unde străzile sunt foarte aglomerate, iar mașinile practic nu mai încap.
Costul ridicării unei asemenea parcări ar putea ajunge, apreciază primarul municipiului Suceava, undeva în jurul sumei de 2 milioane de euro. Edilul Sucevei consideră că s-ar putea identifica soluții de finanțare și prin parteneriat public-privat, dar și prin alte variante de finanțare a acestui gen de investiții. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

3 comments

  1. Se îndepărtează dl Lungu de electoratul din Burdujeni? Mare greșeală! Nu s-a mai dus de mult pe strada Tineretului și pe Bujorilor sau pe Amurgului din Cuza Vodă II. Acolo este o zonă la fel de aglomerată ca blocurile alea înghesuite din Zamca și de pe Luceafărului din cartierul G.Enescu și nu spune nimic dl. primar că ar trebui parcări. Nu vede că acolitul Harșovschi a dat-o-n bară cu abureala de amenajare de la Carrefour și abia după ce Balan a ieșit din prim plan, a putut primarul să mai dreagă busuiocul? Acum se face că nu vede sau chiar nu vede aglomerația din Burdujeni? Sau a făcut un alt pod spre Salcea?

  2. Dar numai in centru si in George Enescu sunt probleme cu locurile de parcare? Luati cartierul Obcini spre exemplu unde masinile sunt peste tot pe trotuare pe spatii verzi iar traficul dimineata cand se pleaca la servici este de cosmar. Petreci 15 minute doar sa reusesti sa iesi din cartier! Sunt multe parcari intre blocuri care pot fi marite, chiar dublate ca si capacitate! Vointa si activitate de teren sa fie ca exista spatii pentru extinderea parcarilor.

  3. Degeaba le faci parcari supraterane. Tot la 2 m de destinatie se vor inghesui toti. Vezi exemplu simplu la Mall. Ai jumatate de parcare libera si tot in fata Auchan-ului se ingramadesc toti. Oamenii sunt nesimititi. Eu zic ca arunci bani degeaba. Dar faci cum vrei, oricum nu-s banii tai.