Thursday , April 18 2024

Primarul Lungu s-a vaccinat cu doza a treia

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat joi dimineață că s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin antiCovid, făcând în același timp și un apel la suceveni să se vaccineze.

”M-am vaccinat astăzi cu doza treia. Fac apel la suceveni să se vaccineze, este singura soluție să limităm răspândirea virusului, să putem face față valului patru din pandemie”, a declarat edilul Sucevei.

Este de precizat că edilul s-a declarat în mai multe rânduri a fi un susținător al vaccinării anti-COVID-19 și al respectării stricte a măsurilor de distanțare fizică și mai ales protecție prin purtarea măștii. De altfel, la ultima conferință de presă de săptămâna trecută, primarul a anunțat că a făcut demersurile pentru a se vaccina cu a treia doză. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …